21112017Tue
Last updateTue, 21 Nov 2017 10am



ELIBERARE! Peste 500 de deținuți au părăsit închisorile

loading...

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că au fost puși în libertate 529 de deținuți, după intrarea în vigoare a legi a recursului compensatori, care acordă 6 zile reducere din pedeapsă la 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie necorespunzătoare.

 

Tudorel Toader a susținut, că în urma efectelor legii privind  recursul compensatoriu,  au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, care şi-au executat pedeapsa conform noii modalităţi de calcul.

"Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, astăz, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.

Pe lângă aceştia, alţi 3349 şi-au îndeplinit fracţia de pedeapsă care le permite să solicite eliberarea condiţionată.

Totodată, comisiile din închisori trebuie să analizeze cazurile a peste 30 de mii de deţinuţi. Fiecare în parte este evaluat şi i se scad din pedeapsa totală 6 zile la fiecare 30 de zile în care a trăit în condiţii improprii după gratii. Adică, dacă a stat într-o celulă atât de înghesuită încât nu avea minimum 4 metri pătraţi pentru el, dacă nu avea acces la lumina naturală sau nu putea fi scos în curte la plimbare. Iar acestea sunt doar câteva din condiţiile de trai în funcţie de care se decide eliberarea.

Ministerul Justiţiei justifică aceste eliberări spunând că România a fost amendată la CEDO în nenumărate rânduri pentru că nu respectă dreptul la viaţă şi demnitate a deţinuţilor.

Sursa evz.ro

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.