RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Copil opărit cu cafea

În această dimineață, în Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani a fost adus cu ambulanta un baiețel, de 3 ani, din satul Topile, comuna Valea Seacă, care prezenta arsuri pe corp. Mama copilului a spus medicilor că s-a opărit cu cafea, trăgând ibricul de pe sobă.

 

  „A fost adus cu ambulanța un pacient de 3 ani cu arsuri de gradul II la nivelul toracelui. Am solicitat ca pacientul să fie transportat la Iași pentru alte îngrijiri medicale mai amănunțite. Mama copilului, când a auzit de Iași, s-a făcut nevăzută. Nici nu am apucat să-mi dau seama când a fugit”, a declarat un medic din cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe. De precizat faptul că astfel de cazuri au mai avut loc la Pașcani, când din cauza neacordării atenției necesare din partea părinților micuții sufereau diferite răni sau arsuri pe corp.

  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Situația joburilor din municipiul Pașcani cu o lună înaintea Bursei Locurilor de Muncă (DOC)

Răzvan Grecu

Mai multe ciuperci otrăvitoare după ploile abundente. Cum le recunoaştem

Redacția

63 de cetățeni din cartierul Fântânele se opun amenajării cimitirului în zona caselor și proprietăților ce le dețin

Marius Parteni
Încarcă...