26082019Mon
Last updateSun, 25 Aug 2019 7pm



Frați salvați de la înec de doi adolescenți. Unul a fost preluat de elicopterul SMURD

Acesta a căzut în apă şi era să îl înece şi pe fratele său de 9 ani, care a sărit după el.

 

Un copil în vârstă de şapte ani care a ajuns sâmbătă seara la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, după ce a fost în pericol să se înece, se află acum în stare stabilă. Băiatul se juca pe malul râului Bârlad, la marginea municipiului Vaslui, împreună cu fratele său de 9 ani, atunci când a căzut în apă alunecând de pe maul abrupt. Fratele său de 9 ani a sărit în apă după el, fiind şi acesta în pericol de înec, neştiind să înoate. Cei doi au fost în final salvaţi de alţi doi băieţi, mai mari, de 15 ani, care treceau prin zonă şi care au intervenit la timp.

Iniţial, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, însă, din cauză că starea de sănătate a fratelui mai mic s-a agravat, a fost solicitat un elicopter SMURD, care l-a preluat şi l-a transportat la unitatea medicală ieşeană. Băiatul se află în momentul de faţă internat în Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii, starea sa fiind gravă.

În perioada vacanţei de vară, tot mai mulţi copii sunt implicaţi în diferite accidente produse în timpul orelor de joacă, mare parte dintre acestea punându-le chiar viaţa în pericol. Medicii recomandă părinţilor să încerce să nu-şi lase copiii nesupravegheaţi la joacă, în special pe cei de vârste mici.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.