17082019Sat
Last updateSun, 18 Aug 2019 7pm



Alimente care conţin Omega 3 şi ajută la menţinerea energiei şi a forţei creierului


Beneficiile esenţiale ale Omega 3 sunt asigurarea unei memorii mai bune şi, în general, a unei stări bune de sănătate a creierului. Vă prezentăm o listă cu alimente care conţin Omega 3.



Acizii graşi Omega 3 sunt esenţiali pentru sănătate, dar încercaţi să îi procuraţi prin alimentaţie. Alimentele care conţin Omega 3 contribuie la menţinerea structurii normale a membranei celulare (creier şi celulele retinei) şi ajută la menţinerea energiei şi a forţei mintale. Cu un puternic impact asupra sistemului cardiovascular, Omega 3 fluidizează sângele şi acţionează pozitiv asupra presiunii arteriale. Ajută la prevenirea complicaţiilor cardiovasculare, menţinerea echilibrului emoţional şi creşterea puterii de concentrare.   Alimente care conţin Omega 3: Peşte Somonul este una dintre cele mai bogate surse de Omega-3. Beneficiile esenţiale ale uleiului de peşte sunt asigurarea unei memorii mai bune şi a unei stări bune de sănătate generala a creierului.  Avocado Avocado şi măslinele conţin grăsimi mononesaturate bogate în acizi graşi Omega 3. Fructele de avocado sunt, de asemenea, bogate în fibre şi potasiu. Într-un singur fruct de avocado se găsesc vitaminele B6, C, E si K, betacaroten, luteină, seleniu, potasiu, glutation şi acizi graşi Omega 3. Uleiul de in Uleiul de in contribuie la scăderea colesterolului, stimulează imunitatea organismului şi reglează nivelul zahărului din sânge. Este benefic pentru dezvoltarea sistemului nervos, a creierului şi a sistemului imunitar. Reprezintă un puternic adjuvant împotriva bolilor cardio-vasculare şi inhibă factorii generatori ai inflamaţiei în organism. Se recomandă câte două linguriţe pe zi. Seminţe de chia Seminţele de chia sunt o sursă importantă de grăsimi benefice, fibre, proteine şi vitamine. Considerate un super-aliment, seminţele de chia ajută la îmbunătăţirea digestiei, întăresc sistemul osos şi scad nivelul colesterolului din sânge, contribuind la menţinerea sănătăţii inimii.

sursa www.adevarul.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.