16122018Sun
Last updateSun, 16 Dec 2018 5pm



Un singur candidat la concursul pentru postul de manager al Spitalului CF Pașcani

Un singur candidat s-a înscris la concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalul CF Pașcani. Actualul șef interimar, dr. Cătălina Roșca, nu are contracandidați la examenul care se va încheia pe data de 18 decembrie.

Pe 5 decembrie comisia de concurs s-a întrunit pentru verificarea dosarului depus, care a îndeplinit condițiile cerute de lege.De anul trecut, doctorul Cătălina Roșca, medic primar medicină de laborator şi microbiologie, este managerul Spitalului CF Pașcani, numit prin ordin dat de Ministrul Transporturilor.

Dr. Roşca lucrează în Spitalul CF din Paşcani din 1994, unde se ocupă de medicina de laborator - o specialitate care cuprinde toate investigaţiile de laborator necesare pentru precizarea unui diagnostic.

Managerul Spitalului CF din Paşcani a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, secţia Medicină Generală, în 1987.

 Concursul pentru ocuparea postului de manager se desfășoară în mai multe etape. Prima care a avut loc a fost proba dosarelor, apoi urmează un test grilă de verificarea cunoștințelor, evaluarea proiectelor de management, și interviul de selecție.

 

 

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.