O femeie din Cristești a murit după ce s-a înecat cu un mic

O femeie de 71 de ani din comuna Cristeşti, Iaşi, a murit după ce s-a înecat cu un mic. Bătrâna suferea de Par­kinson, iar boala ajunsese într-o stare atât de avansată încât aceasta avea probleme la înghiţire, fiind nevoită să mănânce doar alimente semisolide sau în formă lichidă. Ieri, femeia a încercat să mănânce mici, însă s-a înecat.

 

În urma unui apel la 112, la faţa locului a fost trimis un elicopter medical al SMURD, care a găsit-o pe victimă în stop-cardio respirator. Medicii au încercat să o resusciteze timp de mai multe minute, însă aceasta nu şi-a mai revenit şi în cele din urmă a fost pronunţat decesul.

„Pacienta, o femeie de 71 de ani, suferea de o formă foarte avan­sată de Parkinson, care îi cauza şi pro­bleme de deglutiţie, astfel că era ne­voită să mănânce doar alimente semisolide sau cât mai mărunţite. Aceasta a vrut să ingereze mici şi astfel i-au fost blocate căile respiratorii“, a men­ţionat dr. Anca Hăisan, medic primar UPU-SMURD.

sursa www.ziaruldeiasi.ro