22052019Wed
Last updateSat, 25 May 2019 7pm



UPU nou la „Sf. Maria“ pentru cei 40.000 de copii ce ajung anual aici

Zilele acestea a mai fost făcut un pas în ceea ce priveşte extinderea Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, unitatea medicală găzduind vizita pe teren a celor de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi a reprezentanţilor Consiliului Judeţean, instituţie în subordinea căreia se află spitalul.

 

„Aceştia au vizitat amplasamentul, au solicitat documentaţia necesară pentru a fi verificată. Putem spune că am depăşit şi această etapă; urmează etapa de contractare, sperăm ca la anul să se înceapă propriu-zis lucrările“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul unităţii medicale. Conform reprezentanţilor unităţii medicale, în momentul de faţă UPU îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu insuficient, cu o suprafaţă totală de 97,50 mp, în cinci încăperi.

Astfel, în spaţiul actual sunt cumulate toate spaţiile necesare, ceea ce face ca îndeplinirea actului medical să aibă de suferit, având în vedere că nu sunt asigurate circuitele funcţionale conform normelor specifice. „Este nevoie de această adaptare la cerinţele actuale. Vom avea un spaţiu destinat resuscitării cu patru posturi pentru terapie intensivă, acum există doar unul. Având în vedere că anual trec pe la noi 40.000 de copii, este nevoie e mai mult.

Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.