22082018Wed
Last updateSat, 25 Aug 2018 9am



Dializaţi după consumul de fructe şi legume în exces

Într-o singură gardă, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ au ajuns trei pacienţi cu boli cronice de rinichi, care, din cauza consumului excesiv de fructe şi legume, au ajuns la spital cu manifestări specifice ale hiperpotasemiei. 

 

Hiperpotasemia reprezintă creşterea concentraţiei de potasiu din sânge peste limita normală, ceea ce poate fi un dezechilibru ameninţător de viaţă, deoarece afectează în primul rând funcţionarea inimii. Astfel, pacienţii prezentau tulburări de ritm cardiac şi simţeau că nu îşi pot mişca mâinile şi picioarele. Aceştia se aflau în evidenţele unităţii medicale pentru boli cronice de rinichi, iar doi dintre ei sunt deja în Programul Naţional de Dializă.

„În ultima perioadă observăm că sunt frecvente aceste cazuri, fiind o complicaţie des întâlnită la pacienţi cu insuficienţă renală avansată sau care fac dializă. Apare din cauza imposibilităţii rinichiului de a elimina excesul de potasiu, iar în această perioadă, excesul este dat de consumul crescut de fructe şi legume proaspete. Percepţia generală şi sfaturile de a consuma fructe şi legume sunt corecte, dar pentru pacienţii care suferă de boli cronice de rinichi, consumul excesiv poate duce la această complicaţie care este ameninţătoare de viaţă pentru că duce la bradicardie şi la blocarea muşchiului cardiac. La început nu îţi poţi simţi mâinile şi picioarele, iar dacă progresează, ajunge până la muşchiul cardiac, şi inima nu se mai poate contracta“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Medicii recomandă ca, în cazul acestor pacienţi, fructele şi legumele proaspete să fie consumate cu moderaţie, pentru a evita acumularea de potasiu în organism care duce implicit la aceste manifestări. Cei trei pacienţi au rămas internaţi în Clinica de Nefrologie şi fac şedinţe de dializă, fiind singura metodă prin care se poate elimina în timp relativ scurt excesul de potasiu din organism. 

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.