RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

O adolescentă de 17 ani a ajuns la spital cu o alcoolemie de 1 la mie

 

O adolescentă în vârstă de 17 ani a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ şi a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a băut bere fără măsură.

  

Fata a ajuns la spital cu o alcoolemie de 1 la mie, medicii administrându-i tratamentul necesar în astfel de cazuri. Terapia specifică presupune administrarea de perfuzii, menţinerea glicemiei, având în vedere că alcoolul scade glicemia, dar şi administrarea de pansament gastric şi de vitamine. În ultima perioadă, au ajuns mai multe cazuri de adolescenţi care au consumat băuturi alcoolice în cantităţi mari. 

Medicii pediatri mai spun că, în perioadele vacanţelor sau în perioada sărbătorilor religioase, astfel de situaţii sunt mai des întâlnite în rândul copiilor sau adolescenţilor. În ultimii cinci ani au ajuns la spital 488 de copii cu simptome specifice consumului exagerat de alcool, dintre care 314 au fost băieţi, iar restul de 174 au fost fete. Anul trecut, 126 de copii au primit diagnosticul de intoxicaţie cu alcool etilic, fiind vorba atât despre acte conştiente, cât şi despre accidente înregistrate în rândul copiilor cu vârste mici. 

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Așa arată robotul care stabilește dacă ai COVID-19. Zilnic, aici se decide soarta a mii de oameni

Redacția

BioNTech nu garantează o eficienţă maximă a vaccinului său în cazul unui rapel întârziat

Redacția

(VIDEO) Pelerinaj cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, la Suceava. Mii de oameni au ieșit în stradă, mulți fără măști și fără distanțare socială

Redacția
Încarcă...