24092018Mon
Last updateMon, 24 Sep 2018 9am



Cardiolog: „Somnul, gândirea pozitivă, relaxarea sunt la fel de importante ca alegerile alimentare“. Investigaţiile care depistează la timp bolile de inimă

Procentul românilor care îşi pierd viaţa prematur prin infarct şi accidente vasculare-cerebrale  este mai mare decât al celorlaţi europeni. Ce factori de risc putem controla şi ce nu, explică dr. Bogdan Mut, medic cardiolog cu competenţe în cardiologia intervenţională.

Schimbarea stilului de viaţă, efectuarea investigaţiilor cardiologice adecvate şi reabilitarea cardiacă sunt căile prin care pot fi reduse decesele premature, atrage atenţia dr. Bogdan Mut, medic cardiolog cu competenţe în cardiologia intervenţională la Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica.   Stilul de viaţă care previne bolile de inimă „Când vorbim despre riscul de a ne îmbolnavi de inimă, există lucruri pe care le putem controla sau nu, care ne pot pune viata în pericol. Vestea bună este că o mare parte dintre factorii de risc fac parte din prima categorie, aşadar este în puterea noastră să îi modificăm. Principalii factori de risc ce nu depind de noi sunt vârsta, genul şi istoricul familial. Astfel, cu cât înaintăm în vârstă, mai ales dacă suntem femei şi/sau dacă avem cazuri de boli cardiovasculare în familie, prevenirea îmbolnavirii inimii trebuie să devină o prioritate“, atrage atenţia . În plus, fie că se încadrează sau nu în categoria de risc, orice persoană care îşi doreşte o viaţă lungă şi sănătoasă trebuie să cunoască şi să prevină factorii de risc aflaţi în strânsă legatură cu stilul de viaţă. „Hipertensiunea, colesterolul mărit, diabetul sunt principalele perturbări asociate în mod direct cu afecţiunile cardiovasculare. Fumatul, consumul de grăsimi nocive şi excesul de kilograme sunt răspunzătoare de creşterea riscului afecţiunilor cardiace, la fel ca şi sedentarismul şi stresul excesiv. Ceea ce înseamnă că putem să prevenim complicaţiile cardiace ce pot duce la decesul prematur, dacă facem o serie de schimbări benefice în stilul de viaţă“. Medicul cardiolog recomandă să menţinem în limite normale valoarea tensiunii arteriale, nivelul colesterolului şi al glucozei; să renunţăm la fumat şi să înlocuim prăjelile, grăsimile nesănătoase, sarea, alcoolul şi cafeina în exces cu un consum ridicat de alimente natural, proaspete şi grăsimi benefice  - surse de acizi graşi esenţiali, cu moderaţie în toate. Alte recomandări vizează păstrarea unei greutăţi normale. „Contează ceea ce mâncăm, dar şi cât mâncăm. Surplusul de grăsime este periculos pentru inimă, iar circumferinţa mare a taliei indică în mod clar un risc crescut de îmbolnăvire a inimii“.
Mişcarea are un rol esenţial. „Să facem mişcare în mod regulat. Activitatea fizică nu înseamnă doar sport, importantă este evitarea sedentarismului. Mersul pe jos, urcatul scărilor, tenisul, înotul sunt doar câteva modalităţi prin care să ne punem organismul în mişcare“. Stresul permanent poate să distrugă toate eforturile noastre de a păstra un stil de viaţă sănătos. „Un somn odihnitor, o atitudine pozitivă şi momentele regulate de relaxare sunt la fel de importante pentru inimă, ca şi alegerile alimentare“. Investigaţiile care depistează la timp bolile de inimă Obiceiul de a merge la controale medicale regulate, mai ales dacă ne încadrăm în categoria de risc pentru afecţiuni cardiovasculare, este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru sănătatea inimii. „Multe persoane ignoră simptomele cardiace şi amână controlul medical până când ajung în situaţii critice. Infarctul, boala coronariană, insuficienţa cardiacă sunt complicaţii ale unor afecţiuni ce ar fi putut fi depistate la timp şi tratate corespunzător“. 

articolul integral pe www.adevarul.ro

Comments   

 
mandeac
-1 # daaamandeac 2018-06-30 00:33
a uitat d-ul doftor sa mentioneze bashinile rasuflate cu iz de varza murata si usturoi, si ele ajuta la corason mai ales pt cel care le trage pe nas
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.