RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

HIV – pericol de extindere la Iaşi!

Potrivit declaraţiilor managerului Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, Carmen Dorobăţ, Iaşul rămâne pe un nedorit loc doi la nivel naţional în ceea ce priveşte pacienţii infestaţi HIV, cu 1.537 cazuri, trendul fiind în creştere. 

„Pacienţi nou diagnosticaţi la nivelul Iaşului sunt în jur de 100 în ultimii cinci ani, spre deosebire de alte zone ale ţării, unde numărul pacienţilor nou diagnosticaţi pe an poate să fie de 20, poate să fie de maxim 50”, a declarat Carmen Dorobăţ.

  

Aceasta a adăugat că, în continuare, cauzele îmbolnăvirii se menţin, dar că, în curând, se vor deschide noi căi de transmitere, respectiv prin administrarea de droguri pe cale venoasă. „Este vorba de transmiterea predominant heterosexuală în zona noastră geografică. Nu vorbim de vestul ţării şi de Bucureşti. Trebuie să fim foarte atenţi pentru că se deschid noi căi de transmitere. Mă refer aici la administrarea de droguri pe cale intravenoasă. Nu este un procent semnificativ la Iaşi, 2-3 %, dar procentul este în creştere în Bucureşti şi în zona Constanţa. De asemenea, este o problemă şi la populaţia numită acum LGBT, cei care fac sex cu persoane de acelaşi sex. La Iaşi, incidenţa este de 2-3 %, însă în alte zone, în special în vestul ţării şi zona Bucureşti, incidenţa este în creştere. De aceea trebuie să fim foarte atenţi atunci când avem un anumit răsunet patologic la nivelul oricărui organ şi sistem, că este creier, că este cardiovascular, că este renal, să ne gândim şi la această patologie, pentru că nu este deloc de neglijat”, a declarat Carmen Dorobăţ.

Această problemă dar şi teme precum hepatita B şi tratamentul aplicat în astfel de afecţiuni sunt abordate în cadrul celor trei zile de ale Conferinţei Naţionale „Certitudini şi controverse în patologia infecţionistă”, organizată în această perioadă de Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

articolul integral pe www.evenimentuldeiasi.ro

Related posts

Trei copii cu vârste cuprinse între trei şi opt ani au ajuns la spital în comă alcoolică

Redacția

Pacienţii care suferă de boli rare de inimă vor beneficia de un set de teste genetice gratuite decontate de CNAS

Redacția

Ce spune un medic despre intoxicaţiile cu ciuperci! Metode de prevenire şi tratament

Ema Roman
Încarcă...