17082019Sat
Last updateSun, 18 Aug 2019 7pm



IPJ Iași: Cerere pentru aparate de prins șoferii drogați

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au precizat ieri faptul că au formulat o cerere privind aducerea de aparate pentru depistarea șoferilor ce urcă drogați la volan.

 

„În acest moment nu avem un astfel de aparat la Iaşi. Inspectoratul a formulat deja o solicitare în acest sens, pentru ca instituţia să poată depista astfel de şoferi şi la nivelul judeţului Iaşi. Așteptăm un răspuns în acest sens”, a declarat ieri Diana Iacob, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Astfel, reprezentanții MAI urmează să dispună cu privire la cererea depusă de polițiștii ieșeni.

De aproximativ trei ani, câteva Inspectorate de Poliţie din România au fost dotate cu aparate pentru depistarea şoferilor care urcă drogaţi la volan.

De exemplu, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București utilizează deja un aparat pentru depistarea consumului de droguri Drager Drug Test 5000 STK, la fel ca Poliţia din Cluj, de altfel.

Ce spune legea

Conform Codului Penal, mai exact potrivit articolului 336, alineatul 2, o asemenea faptă este pedepsită.

„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unul la cinci ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului”, se arată în Codul Penal.

De remarcat este faptul că Institutul Naţional de Statistică a arătat recent faptul că 4,6% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au fumat canabis cel puțin o dată în viață. De asemenea, în cursul anului 2017, au fost constatate 145 de fapte penale pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive. 

 sursa www.ziarulevenimentul.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.