16102018Tue
Last updateWed, 17 Oct 2018 9am



Tentativă de abuz sexual asupra unei minore, într-un parc din zona vale. Bănuitul a băgat în spital un tânăr care îi reproșase ce a făcut

Un bărbat de 43 ani din Pașcani este acuzat că ar fi încercat să abuzeze sexual o minoră de 11 ani. Totul s-a întâmplat ieri seară, în parcul din spatele blocului C1, în apropiere de căminul de nefamiliști Remar.

 

 Minora a fost trimisă de mama sa să ducă gunoiul, iar la întoarce să strângă niște cârlige de întins rufe căzute în spatele blocului. După cincisprezece minute, femeia a intrat în panică că fetița nu se mai întorcea și a coborât să vadă unde este. Cum cobora pe casa scării a văzut minora în brațele cuiva.

 ”Nu mi-am dat seama de la depărtare ce e cu ea. Am zis că se joacă cu un copil. Abia când m-am apropiat, am văzut că este ținută cu mâna la gură de individul respectiv. Încerca să o bage cu forța în interiorul scării de bloc al căminului Remar. M-am apropiat de el, am reușit să o eliberez pe fiica mea, iar pe individ l-am împins cu ușa. Mi-am luat fetița, am urcat în casă și am sunat la Poliție”, ne-a declarat Andreea Prisacaru, mama fetiței.

 Totul se întâmpla în jurul orelor 17.15. Potrivit celor declarate de mamă, individual ar fi vrut să o violeze pe minoră.

”Să vă spun ce i-a zis fetiței la ureche? Fata mi-a povestit că i-a zis “vreau să o introduc puțin”. Copila plângea, eu la fel, eram foarte panicată. Nici nu știu cum am ajuns din scara blocului în gâtul individului. Mai mult, a venit la ușa noatră unde locuim și a încercat să intre. Se scuza că nu i-a făcut nimic copilei”, mai povestește mama fetei.

 Poliția a ajuns la fața locului, după care audierile s-au mutat la sediul instituției. Andreea Prisacaru s-a declarat contrariată când a văzut că individual este lăsat în libertate.

 ”La cinci minute după ce am părăsit sediul Poliției, a trecut și el pe lângă noi. Cum este posibil așa ceva? Ce garanții am eu că nu se va mai repeta totul?”.

 Polițiștii din Pașcani au deschis o anchetă în acest caz.

 Polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Pașcani despre faptul că fiica sa minoră ar fi fost agresată sexual. În urma sesizării primite s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, în vederea stabilirii întregii situații de fapt. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat și audiat de polițiști”, ne-a declarat Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

 Individul acuzat este L. T., care locuiește într-un imobil din căminul P4 zona Vatra. La câteva ore după acuzațiile care i-au fost aduse, s-a mai ales cu un dosar penal. El a pulverizat spray lacrimogen în fața unui amic, iar pe altul l-a bătut de l-a băgat în spital. Cel din urmă a depus plângere împotriva agresorului.

 Tot aceeași persoană este cercetată de polițiștii pășcăneni, întrucât în aceeași seară ar fi agresat un bărbat. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind aplicată și o sancțiune contravențională privind tulburarea ordinii și liniștii publice”, ne-au mai confirmat reprezentanții Biroului de Presă IPJ.

 Potrivit unor informații, se pare că motivul violențelor au fost reproșurile ce i s-au adus de către cei doi, pentru că a încercat să abuzeze sexual minora. Bărbatul bănuit de tentativa de abuz sexual este cercetat în stare de libertate.   

Comments   

 
AndreiXXL
+31 # ...AndreiXXL 2018-06-13 13:11
Nu mai cenzurati pozele, sa vada toata lumea pe rapanu' asta, eventual poate "o introducem putin" in el daca politia nu poate face nimic.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
cetatatean
+29 # RE: Tentativă de abuz sexual asupra unei minore, într-un parc din zona vale. Bănuitul a băgat în spital un tânăr care îi reproșase ce a făcutcetatatean 2018-06-13 13:29
Uzura a societatii! 43 de ani si nu e capabil sa isi gaseasca o femeie langa el! Abuzeaza de nevinovatia unui copil. Tu te numesti om? Esti mai rau ca un animal. Aratati-l la fata sa vada toata lumea cine e lepra.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Gheorg
+11 # RE: Tentativă de abuz sexual asupra unei minore, într-un parc din zona vale. Bănuitul a băgat în spital un tânăr care îi reproșase ce a făcutGheorg 2018-06-13 16:51
Stati linistiti ca o sa-l cunoastem dupa tricou. Nu cred ca mai are unul de schimb !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Vasile Liviu
-3 # RE: Tentativă de abuz sexual asupra unei minore, într-un parc din zona vale. Bănuitul a băgat în spital un tânăr care îi reproșase ce a făcutVasile Liviu 2018-06-13 17:51
Ne meritam soarta?...
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
MaxPower
+6 # RE: Tentativă de abuz sexual asupra unei minore, într-un parc din zona vale. Bănuitul a băgat în spital un tânăr care îi reproșase ce a făcutMaxPower 2018-06-13 17:58
Acest complet nimeni,distrus genetic (ca nici animal nu poti sa-i zici) ar trebui sa sufere pana la sange pentru asa ceva,si bagat direct la carcera pentru mult timp! Cum poate sa distruga copilaria acelei biete minore? Este asa de greu,la 43 ani,sa-si gaseasca o femeie,ca orice om normal si intreg la minte? Aratati fata la [censored]rea asta fara creier!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
costelas
+6 # RE: Tentativă de abuz sexual asupra unei minore, într-un parc din zona vale. Bănuitul a băgat în spital un tânăr care îi reproșase ce a făcutcostelas 2018-06-14 00:40
tomescu mihai se numeste si sta in vatra la camin
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.