21092018Fri
Last updateMon, 24 Sep 2018 8am



Important pentru locuitorii din comunele arondate Paşcaniului!

Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne face câteva precizări legate de programul agenţilor de poliţie în cadrul posturilor comunale.

 

Având în vedere unele materiale jurnalistice prezentate în ultimele zile, facem următoarele precizări:

De-a lungul timpului, indiferent de numărul de angajați pe care Poliția Română i-a avut la dispoziție, posturile de poliție comunale nu au avut niciodată program non-stop.

Așadar, această situație a existat chiar și atunci când Poliția Română nu se confrunta cu acest deficit mare de personal și indiferent de acordarea sporului de 40%.

În comunicările publice făcute până acum, s-a precizat că activitatea de poliție nu se întrerupe după programul de lucru de 8 ore și că Poliția nu lucrează doar până la ora 16.00, așa cum s-a încercat să se inducă în mod fals, în opinia publică.

Faptul că un post de poliție comunal își închide activitatea după programul de lucru nu înseamnă că serviciul polițienesc este suspendat până ziua următoare. În fiecare localitate din mediul rural, după programul de lucru, intervențiile se asigură pe principiul „cel mai aproape de locul evenimentului intervine”.

Organizarea acestei intervenții, după orele de program, este atributul șefilor unităților teritoriale ale Poliției Române, acest lucru realizându-se prin constituirea de patrule cu polițiști din cadrul mai multor structuri (posturi de poliție comunale, secții de poliție rurale, etc.).

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.