20082018Mon
Last updateTue, 21 Aug 2018 9am



Iaşi: Procurorii au deschis dosar penal în cazul lucrărilor de reparaţii la sediul PSD

Procurorii ieseni au intocmit un dosar penal si au inceput urmarirea penala in rem privind lucrarile de amenajare efectuate la sediul Partidului Social Democrat din Iasi, in urma sesizarii Primariei conduse de Mihai Chirica.


"Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi a inregistrat dosarul penal cu numarul 1874/P/2018, avand ca obiect sesizarea din data de 6 februarie 2018, a Serviciului Control Urbanism si Afisaj Stradal din cadrul Politiei Locale Iasi, cu privire la efectuarea fara autorizatie de construire a unor lucrari asupra monumentului istoric Administratia Finantelor Publice Locale si sedii partide din municipiul Iasi, bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, nr. 13-15", a declarat, intr-un comunicat de presa, prim-procurorul Monica Palaghia.

Mihai Chirica a fost exclus din PSD in 9 februarie, in urma unui vot al filialei judetene.

Potrivit sursei citate, pe 7 februarie a fost inceputa in cauza urmarirea penala in rem sub aspectul savarsirii infractiunii de executare fara autorizatie de construire sau de desfiintare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrarilor prevazute de legea privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile ulterioare.

"De asemenea, in data de 12 februarie 2018, Directia Nationala Anticoruptie a inaintat catre Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, spre competenta solutionare, sesizarea avand acelasi obiect, formulata de catre Primaria Municipiului Iasi - Directia Exploatare Patrimoniu, aceasta fiind atasata la dosarul deja inregistrat. In cauza se efectueaza cercetari pentru stabilirea situatiei de fapt, cu precizarea ca (...) procedura in aceasta faza a urmaririi penale este nepublica", se arata in documentul de presa.

 Sursa 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.