RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tânăr din Lespezi depistat de polițiști pe motoscuter fără permis

Un tânăr din localitatea Lespezi s-a ales cu dosar penal. M. Doru, de 19 ani conducea un motoscuter, pe raza comunei Sireţel, fără a poseda permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de acesta, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

D. Vasile, de 38 ani, din comuna Sireţel, a fost identificat de polițiști în timp ce transporta material lemnos, fără a avea asupra sa documente de provenienţă sau transport.   Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionări contravenţionale conform Legii nr. 171/2010 cu suma de 2.000 lei. Aceștia au fost depistați în cadrul unei acțiuni a polițiștilor pășcăneni în data de 17 aprilie,

  

 Aceștia au desfăşurat activităţi specifice în târgul organizat în comuna Hălăuceşti şi Lespezi, în vederea prevenirii comerţului ilegal cu produse alimentare şi nealimentare, a faptelor de evaziune fiscală şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Au fost controlate 25 autovehicule, au fost verificaţi 15 agenţi economici. Au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 la Legea 12/1990, 1 la Legea 61/1991, 1 conform HG 984/2005 şi 1 la Legea 171/2010. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 5500 lei. A fost constată o infracţiune pt. conducerea de către o persoană a unui vehicul fără permis de conducere.

  Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Pașcani: 10 sancțiuni aplicate de polițiștii locali pentru parcări neregulamentare

Redacția

Cum să prevenim furturile din buzunare!?

Ema Roman

Polițiștii ieșeni la datorie! Recomandarile IPJ

Redacția
Încarcă...