RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Paznic prins dormind în timpul serviciului, amendat de polițiștii pășcăneni

Poliţiştii Biroului Poliţiei de Ordine Publică Paşcani – Compartimentul Sisteme de Securitate au acţionat pe linia verificării pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor.

În noaptea de 29/30.10.2014,  între orele 01:00 – 05:00, au fost verificate 24 societăţi comerciale, din punct de vedere al pazei obiectivelor. Au fost depistate 5  societăţi comerciale care nu au asigurate paza cu personal de pază sau sisteme de alarmă . Au fost verificaţi 25 agenţi de pază.

Au fost făcute 6 informări către administratorii de societăţi comerciale, privind obligativitatea asigurării cu pază a unităţilor pe care le administrează.
Au fost efectuate 5 informări către conducătorii de unităţi despre neregulile constatate privind executarea serviciului de pază de către agenţii de securitate.

  

Au fost aplicate 10  sancţiuni contravenţionale conform Legii 333/2003 , dintre care 7 societăţilor comerciale şi 3 agenţilor de pază. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 4 000 lei.

Exemple:

1. A fost sancţionată  o societate comercială, conform Legii 333/2003, cu amendă în valoare de 2000 lei, întrucât nu a luat măsuri de asigurare cu pază a punctului de lucru deschis în municipiul Paşcani.

2. A fost sancţionat L. Vasile, de 52 ani, agent de securitate, conform Legii nr. 333/2003, întrucât a fost găsit dormind în cabina postului de pază.

IPJ IAȘI

Citește și: { loadposition articlescategoryload}

 

 

 

Related posts

Anchetă DGA în cazul lăutarului care a încercat să ofere mită poliţiştilor păşcăneni

Ema Roman

Diana Șoșoacă, George Simion, Claudiu Târziu și alte 5 persoane, amenzi de câte 15.000 de lei fiecare, după protestul de luni

Redacția

Procurorii cer arestarea politistului care a ajuns primar in Ruginoasa. Banii primariei au ajuns in conturile fiului

Redacția
Încarcă...