RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Tabără în pridvorul satului la Ruginoasa

În comuna Ruginoasa, se organizează tabăra în pridvorul satului, unde copii se joacă și fac diferite ateliere.

Tabăra este organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Departamentul misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iașilor și Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), filiala Ruginoasa.

  

Astfel, copii desfășoară activități precum ateliere de prim-ajutor, educație financiară, creație, lectură și se roagă în fiecare zi pentru ei și familiile lor.

 

Înscrierile pentru tabără sunt în toi. Acesta au început luni, 15 iulie la ora 10, și se vor încheia duminică 21 iulie. Cei interesați pot merge la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului Ruginoasa” sau să sune la număru: 0722233371 (Pr. Nicușor).

”În primele zile de tabără am învățat să ne distrăăăm! Dacă luni ne-am cunoscut cu noii participanți și am povestit cu cei pe care îi cunoșteam deja, în cea de a doua zi am trecut la treabă: ateliere de prim-ajutor, educație financiară, creație și lecturică, după care am participat cu entuziasm la Jocurile Olimpice. La începutul și sfârșitul fiecărei zile ne-am rugat pentru noi și pentru familiile noastre”, spun organizatorii într-o postare făcută pe pagina de Facebook a ATOR Ruginoasa.

 

Related posts

7 milioane de lei pentru ca studenţii ieșeni să nu renunţe la şcoală. Proiectele câștigătoare

Redacția

Vaccinarea profesorilor, recomandată până pe 8 februarie

Redacția

Două eleve din Pașcani au obținut 10 pe linie la Evaluarea Națională

Răzvan Grecu
Încarcă...