RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Critici la adresa scurt-metrajului „#FărăApărare!“ realizat de USLIP Iaşi (VIDEO)

Filmul „#FărăApărare!“ realizat de către Uniunea Sindicatelor Libe­re din Învăţământul Preuniver­sitar Iaşi în cadrul campaniei împotriva bullying-ului la adresa profesorilor a reuşit să strângă în doar câteva zile de la lansare peste un milion de vizualizări pe internet, mesajul acestei producţii fiind susţinut de majoritatea profesorilor din sistemul de învăţământ de stat.

 

  

Mai exact, de la lansarea filmuleţului pe data de 10 mai, producţia a strâns peste 1.100.000 de vizualizări pe Facebook şi peste 70.000 de vizualizări pe Youtube. Producţia a stârnit însă şi câteva controverse, atât din partea asociaţiilor de părinţi, cât şi din partea unor persoane care vin din mediul şcolilor private.

Filmul este susţinut de profesorii din şcolile de masă, dar contestat de părinţi, elevi şi profesori din şcolie private

Astfel, conform hotnews.ro, părinţii din cadrul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi afirmă că clipul realizat de către USLIP Iaşi nu face decât să dezbine părţile implicate în actul educaţional şi să ducă la apariţia de tensiuni între părinţi şi profesori.

„Videoclipul nu acoperă cazuistica, face referire numai la elevi şi părinţi. Nu şi la profesori. Sunt mai multe cazurile de violenţă ale profesorilor către elevi. Tot vorbim de dialog cu profesorii, dar profesorii se consideră victime“, a declarat pentru HotNews Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

De asemenea, Oana Moraru, consultant educaţional, fondatoarea şcolii private Helikon din Călăraşi şi creatoarea platformei Vocea Părin­ţilor afirmă că un comportament similar cu cel scos în evidenţă de către filmul realizat de către USLIP este posibil doar din vina profesorilor sau a şcolii.

„În România şcolilor de azi, aşa neajutorate cum par, nicio lege nu interzice să pui limită la uşa şcolii – cui intră, când şi de ce“, afirmând totodată că unităţile şcolare „nu sunt perseverente, coerente, nu se ţin de regulamente şi proceduri“.

De asemenea, Oana Moraru menţionează şi că „portarii lasă pe oricine înăuntru, în cancelarii se fumează, copiii au telefoane active în oră, şedinţele cu părinţii sunt mai mult dări de seamă, feed-back-ul despre cine e si ce face fiecare copil – inexis­tent“.

De asemenea, Oana Moraru este nemulţumită şi de faptul că pă­rinţii cu bani sunt neapărat cei agresivi, iar profesorii cei săraci, singuri şi vulnerabili, menţionând totodată că „Realitatea nu e aşa pueril po­la­rizabilăşi nici oamenii aşa uşor de manipulat cu un astfel de film. Există şi profesori ca dna Diana Miron (n.r.: personajul central al filmului realizat de USLIP Iaşi), dar şi profesori exact ca mama agre­sivă: stridenţi, insultători, ne­vro­tici, furioşi. Pe copii cine îi apără de ei? La întrebarea asta o să îl vedeţi pe domnul director dând tot din umeri. Pare că argumentele clipului sunt că dacă cineva e profesor trebuie respectat «by default»“, este de părere Oana Moraru.

„Filmul tratează acele excepţii, procente foarte mici“

Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, afirmă despre comentariile Oanei Moraru că nu încearcă decât să capete notorietate prezen­tând o serie de afirmaţii care nu sunt susţinute de o experienţă la catedră într-o şcoală de stat.

Acesta afirmă că Oana Moraru nu şi-a dat niciun examen în cadrul sistemului public şi nu are cum să cunoască realitatea dintr-o şcoală de masă.

„Am văzut aceste reacţii, printre care şi afirmaţia că acest film ar produce o ruptură între profesori şi părinţi. În opinia mea este o prostie, pentru că noi aici tratăm acele excepţii, acele procente foarte mici, fie că este vorba de părinţi, elevi sau chiar profesori care recurg la aceste zone de violenţă. Aici nu ştiu ce ar trebui să fie spus mai mult de atât şi nu înţeleg de ce unii recurg la aceste generalizări. În plus, este o creaţie artistică. Filmul are mai multe subtilităţi şi nu mă surprinde că doamna Oana Moraru nu le înţelege. Nici nu ar avea cum, ţinând cont de pregătirea precară pe care o are. Mi se pare că a încercat să se agaţe de acest produs pentru a-şi crea notorietate. Noi nu punem problema de a nu accepta o critică, dar atâta timp cât vorbim de o critică constructivă, una fundamentată şi nu un act de rea credinţă“, afirmă Laviniu Lăcustă.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

{youtube}https://www.youtube.com/watch?v=dl2PufpvW9U{/youtube}

 

Related posts

Topul liceelor dupa rezultatele la simularea Bac-lui

Redacția

Zi de sărbătoare la Palatul A.I.Cuza din Ruginoasa (FOTO)

Marius Parteni

Elevi şi profesori de la Colegiul “Sadoveanu”, la Parlamentul European, în cadrul proiectului “Euroscola”

Ema Roman
Încarcă...