RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Sister School Project la Hălăuceşti

 

Comunicat de presă  În perioada 21 – 25 ianuarie 2019 la Liceul Teoretic ,,Bogdan Vodă” din Hălăuceşti  s-au derulat activitățile din cadrul parteneriatului de colaborare Sister School Project încheiat între Liceul Teoretic “Bogdan Vodă”, Hălăuceşti şi Babaeski Şehit Ersan Yenici Anadolu Lisesi, Turkey.

  

 

Schimbul de experienţă desfăşurat pe parcursul celor cinci zile s-a dovedit unul extrem de valoros. După prima zi, în care elevii din cele două şcoli s-au prezentat reciproc, a urmat a doua zi cândgrupul de 20 de elevi din Turcia şi cei 5 profesori a participat la ore de curs susţinute de către elevii şi profesorii din Hălăuceşti, asistând la ore de matematică, fizică, chimie, istorie, biologie, geografie şi limba engleză. Prin această experienţă, partenerii din Turcia au putut face comparaţie cu propriul lor sistem educaţional şi au desprins o serie de concluzii, una dintre acestea fiind aceea că sistemul de învăţământ românesc este mai complex decât cel din Turcia.

Următoarea activitate a constat în prezentarea de către elevii din Turcia a tehnicii picturii Ebru iar elevii noștri au realizat câteva picturi. Programul artistic comun realizat de elevii din Turcia şi de elevii de la Liceul Teoretic “Bogdan Vodă”, din cea de a treia zi, a  pus faţă în faţă aspecte din cele două culturi, a demonstrat faptul că tinerii, indiferent de origine sunt talentaţi, au preocupări comune pentru dans şi muzică.

În ultimele două zile ale proiectului s-au făcut vizite de studiu la Cetatea Sucevei, la Muzeul Unirii Iași și la Palatul Culturii Iași unde au fost vizitate toate cele patru muzee: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu, Muzeul de Artă.

Activităţile proiectului s-au încheiat cu petrecerea surpriză organizată în Tabăra de la Muncel de către elevii de la Hălăuceşti pentru prietenii lor, de acum, din Turcia. Acest schimb de experienţă desfăşurat va continua în următorii ani cu mobilităţi de ambele părţi până în anul 2025.

Parteneriatul Sister School Project a dovedit într-o primă fază un mare impact în rândul elevilor şi comunităţii din Hălăuceşti, a presupus o interacţiune înte două culturi şi între două sisteme educaţionale, schimbul de experienţă desfăşurându-se între elevi, între profesori şi în plan managerial. Un alt mare câştig pentru toţi participanţii a fost dat de folosirea limbii engleze ca limbă de comunicare.

 

 

 

 

 

Related posts

E oficial: Sahul va fi materie in scoli, din toamna

Redacția

Festivalul toamnei la Școala ”Ion Creangă” din Gâștești

Oana Cordoneanu

Iașul are cele mai multe note de 10 din țară la Evaluare Națională 2023

Redacția
Încarcă...