RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Cum s-a ajuns la o concurenţă de doar 1 candidat pe loc la Farmacie

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) va organiza o sesiune de admitere şi în toamnă, după ce în urma admiterii din vară au ră­mas 21 de locuri libere la Far­macie, la buget, şi încă 7 bugetate la aceeaşi facultate destinate studenţilor din mediul rural, care au absolvit un liceu din mediul rural.

 

Admiterea din toamnă de la UMF va fi organizată exclusiv pentru această facultate, decizia fiind luată în urma şedinţei Consiliului de Administraţie de la începutul acestei săptămâni.

  

„Dacă anali­zăm situaţia existentă, se remarcă un tren ascendent la medicină şi la medicină dentară, staţionar la bioinginerie şi o situaţie delicată la farmacie. Situaţia este la fel la nivel naţional, nici celelalte UMF-uri nu stau bine la acest capitol, se remarcă un interes mai scăzut pentru Facultăţile de Farmacie, explicat prin faptul că piaţa s-a cam umplut de farmacişti, posibilităţile lor de promovare au cam scăzut. Lanţurile mari de farmacii înglobează farmaciile de cartier, iar acestea au propria lor politică de cadre, cu angajaţi mai puţini pentru profit cât mai mare. Şi la nivel european se remarcă un astfel de trend, noi vom încerca să compensăm anul viitor prin dezvoltarea de noi programe de stu­diu anexate Facultăţii de Far­macie“, a explicat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

În ceea ce priveşte admiterea de vară de la UMF, rectorul a punctat o concurenţă care a crescut foarte mult la Facultatea de Medicină Dentară faţă de anul trecut. Practic, în anul 2017 facultatea a avut 313 candidaţi, 194 la Medicină Dentară şi 119 la Teh­nică Dentară, anul acesta au fost 461 de candidaţi, cu 50% mai mult, 336 la Medicină Dentară şi 125 la Tehnică Dentară.

În ceea ce priveşte concurenţa cu celelalte UMF-uri din ţară, Iaşul se regăseşte în top raportându-ne direct la numărul de candidaţi pe loc bugetat. Spre exemplu, la Medicină Generală, Iaşul a avut o concurenţă de 3,21, în timp ce UMF Bucureşti  a avut 3,30, UMF Cluj-Napoca 2,76, UMF Timi­şoara 2,42 sau UMF Craiova 2,3.

Practic, doar Bucureştiul şi UMF Târgu-Mureş, cu 3,38 de candidaţi pe loc,  au avut concurenţă mai mare la Medicină Generală faţă de Iaşi, în condiţiile în care numărul de locuri la buget a fost comparabil sau mai mic cu al Iaşului,  cu excepţia UMF Bucureşti, unde au fost 552 de locuri la taxă faţă de 298 la Iaşi.

UMF „Gr.T. Popa“ din Iaşi se află pe primele poziţii la nivel naţional în ceea ce priveşte concurenţa la Medicină Dentară, cu 3,78 candidaţi pe un loc, în condiţiile în care universităţile cu o concurenţă mai mare – Craiova, cu 4,74, şi Timişoara, cu 5,88, au avut aproximativ o treime din locurile de la buget faţă UMF Iaşi, care a avut 89.

Rectorul explică concurenţa mai mare prin faptul că elevii nu mai pleacă în număr la fel de mare spre Cluj sau Târgu Mureş cum o făceau înainte. „Nu ştiu dacă este neapărat un merit al universităţii, dar credem că, şi prin mediatizarea pe care am făcut-o în ultimii ani, în Mol­dova, absolvenţii care de regulă mergeau spre Târgu Mureş sau spre Cluj, anul acesta au rămas în Iaşi“, a precizat prof.dr. Viorel Scripcariu.

Sursa Ziaruldeiasi.ro

Related posts

Diplomele româneşti de asistent medical generalist, obţinute înainte de aderare, vor fi recunoscute în statele UE

Redacția

Școala Gimnazială Cozmești a marcat sărbătoarea Unirii Basarabiei cu România (Foto-Video)

Iulia Huțanu

Iaşi: Peste 3.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la maratonul de la UMF ‘Gr. T. Popa’

Redacția
Încarcă...