20102018Sat
Last updateSun, 21 Oct 2018 5pm



Colegiul "Sadoveanu" face înscrieri la clasa a V-a! Important: înscrierile nu au legătură cu "Poezia Matematică"

Înscrierile la clasa a V-a pentru școlarii care vor să învețe la Colegiul Sadoveanu sunt în plină desfășurare. Părinții care vor să-și ducă micuții la această instituție de învățământ, o pot face până la jumătatea lunii mai. Vor fi două clase cu maximum 30 de elevi pentru fiecare.

Dosarele și fișele de înscriere pot fi depus ela secretariatul colegiului.

"Suntem în plin proces de înscriere a elevilor la clasa a V-a. Anul acesta, Colegiul Sadoveanu și-a deschis porțile pentru două clase a V-a, cu profil normal, cu 28 de elevi, maxim 30 pentru fiecare clasă. Invităm părinții, până pe data de 15 mai, să depună fișele de înscriere și dosarele la secretariatul Colegiului Sadoveanu, dacă își doresc ca, copiii lor să devină viitori elevi ai școlii noastre", a precizat Genoveva Șerban, directorul Colegiului Național Mihail Sadoveanu. 

Cu acest prilej, conducerea Colegiului Sadoveanu anunță concursul Poezia Matematică, care va avea loc sâmbăta aceasta. Genoveva Șerban precizează că acest concurs, deși se adresează elevilor din clasele III-IV, nu are legătură cu testarea pentru înscrierea la clasa a V-a.  

"Sâmbătă, pe 21 aprilie organizăm Concursul Poezia Matematică, ajuns la a V-a ediție. Se adresează elevilor de clasa a III-a și a IV-a. Nu ne folosim de acest concurs pentru a evalua copiii în vederea înscrierii la clasa a V-a, ci pentru a face o promovare a școlii noastre, pentru a vedea nivelul de pregătire al elevilor, pentru a se verifica și ei la cele două discipline de bază care devin după aceea discipline de examen. Înscrierile la concurs de fac direct la secretariatul școlii sau la doamna profesor Anton Adriana care răspunde de acest concurs",  a mai spus Genoveva Șerban.

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.