24042018Tue
Last updateTue, 24 Apr 2018 9pm



DEZASTRU la simularea Evaluării Naţionale: Doar 33% din elevi au luat la Matematică note peste 5

loading...

Rezultate simulare Evaluare Naţională 2018: Ministerul Educației a anunțat rezultatele parțiale, la nivel național, ale simulărilor examenelor de evaluare națională. Astfel, după centralizarea a 99 la sută dintre lucrări, rezultatele arată în modul următor: 62,3 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note peste 5 la simularea examenului de Limba și literatură română, 33,1 la sută la Matematică și 82,5 la sută la Limba maternă.

 

Săptămâna trecută, elevii de clasa a VIII-a au susţinut simulările la Evaluarea Naţională 2018. Rezultatele Simularii Evaluarii Nationale 2018 nu vor fi trecute în catalog. Acestea doar reflectă nivelul la care sunt elevii de clasa a VIII-a în acest moment, cu câteva luni înainte de examenul din vară.

 

Notele la simulare se trec în catalog doar dacă elevul solicită acest lucru.

 

Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

 

Obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

 

Rezultate simulare Evaluare Naţională 2018 EDU.ro. Iată subiectele şi baremul de corectare la MatematicăRezultate simulare Evaluare Naţională 2018 EDU.ro. Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat luni că le va cere inspectoratelor judeţene organizarea unei noi simulări a Evaluării Naţionale în cazurile în care sesiunea de luni nu a putut avea loc ca urmare a faptului că examenul a fost boicotat de unii profesori.

 

"În primul rând, eu sunt preocupat de elevii care nu au putut să susţină astăzi simularea la Evaluarea Naţională şi pentru asta voi transmite conducerii inspectoratelor judeţene, din respectivele judeţe, unde acest lucru s-a întâmplat, să organizeze o nouă sesiune, doar la nivel de judeţ, pentru aceşti elevi, pentru a avea şi ei şansa de a se pregăti. În legătură cu ce se întâmplă cu profesorii, vom analiza întâi să vedem dacă este un conflict de muncă, pe care să îl analizăm dacă este legal organizat sau este o încălcare a atribuţiilor din fişa postului", a afirmat Popa, la Parlament.

 

El a precizat că, în ciuda faptului că s-a anunţat boicotarea a peste 1.100 de şcoli, în realitate nu s-a putut susţine Evaluarea Naţională în 25 de şcoli. Este vorba de 14 şcoli din judeţul Harghita, opt şcoli în judeţul Prahova şi câte o şcoală din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Arad.

 

Întrebat cum comentează informaţiile potrivit cărora s-ar fi dat telefoane de la minister pentru a face presiuni asupra celor care au boicotat simularea, ministrul a replicat că examenul trebuia să aibă loc, chiar şi în cazul în care unii profesori absentau.

 

"Nu îmi dau seama despre ce fel de presiuni sau boicotare este vorba, dar ştiu foarte bine că toate comisiile judeţene care organizau Evaluarea Naţională aveau obligaţia să organizeze această simulare şi trebuiau să facă această simulare pentru aceşti elevi care sunt în faţa primului examen al vieţii lor, indiferent dacă o parte din profesori voiau sau nu să participe la această activitate. Ei trebuiau să ia măsuri - mă refer la comisiile judeţene - şi pentru situaţii de acest gen, cum ar fi boicotul, dar şi pentru situaţii în care profesorii sunt bolnavi şi nu pot să vină. Deci nu putem să admitem că o astfel de simulare a unei Evaluări Naţionale nu poate avea loc", a spus el.

 

Ministrul a precizat că trebuie clarificat dacă boicotul de luni a fost un conflict de muncă sau a reprezentat o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.

 

"De fapt, nici nu prea am înţeles despre ce acţiune este vorba. Dacă acest boicot este un conflict de muncă, atunci mă gândesc că nu prea s-a respectat legislaţia în vigoare legată de conflictul de muncă. Dacă nu e conflict de muncă, atunci este neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi poate să urmeze o cercetare disciplinară. În mod evident, trebuie să clarificăm acest lucru, pentru că nu am înţeles dacă suntem în faţa unui conflict de muncă, în care trebuia să respectăm nişte termene, în care trebuia să respectăm faptul că un contract colectiv de muncă este în renegociere şi prin semnătura liderilor de sindicat s-au angajat să nu deschidă conflicte de muncă în perioada de 60 de zile cât este renegocierea. Sau nu este conflict de muncă şi atunci înseamnă că este o problemă disciplinară", a arătat el.

 

Valentin Popa a subliniat că dreptul la protest, garantat prin Constituţie, nu trebuie să îi afecteze negativ pe elevi.

 

"Profesorii au dreptul să protesteze, este garantat prin Constituţie acest drept. Dar acest protest nu trebuie să ducă la o suferinţă asupra elevilor. Nu pot fi împiedicaţi elevii să îşi susţină această simulare a celui mai important examen pe care îl au în viaţă. Pot să protesteze şi pot să solicite revendicări, când doresc, dar nu să afecteze activitatea elevilor. (...) Dacă profesorii care acum câteva zile au primit o creştere salarială de 20% şi dacă aceşti profesori care au început să primească sporuri salariale pentru condiţii deosebite de muncă consideră că trebuie să răspundă în acest fel acestor măriri, atunci asta este..., dar ar trebui şi părinţii şi elevii să ia atitudine împotriva acestor activităţi", a susţinut ministrul.

Sursa: www.ziarulevenimentul.ro

Comments   

 
nju
+4 # RE: DEZASTRU la simularea Evaluării Naţionale: Doar 33% din elevi au luat la Matematică note peste 5nju 2018-03-17 10:45
La Iorga sint trecute chiar dacă părinții nu solicita acest lucru.
Nota nu este numai vina elevului dar si oglinda profesorului, unii profesori se mindrisc cu faptul ca jumătate din clasa nu întra în examenul de capacitate, elevii nu sint motivați si încurajați sa învețe din contra sa fuga de la ore sa să nu învețe.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Zambila
0 # Eeeee naZambila 2018-03-17 12:06
Eu zic ca profesorul tău de limbă română a greșit pentru că te-a trecut clasa.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
....
+2 # RE: Eeeee na.... 2018-03-17 18:42
Cred ca esti unul din profesorii care doar fac prezenta la ore , daca o faci macar si pe asta.Va plangeti ca aveti salarii mici mai tot timpul, fara a face comparatie ca multe alte meserii sunt cu mult mai epuizante fizic si psihic, neplatite si ca necesita in permanenta acumularea de cunostinte noi , adaptabile vremurilor actuale.Voi cei din invatamant nu numai ca ati ramas in urma cu cunostintele si predati elevilor notiuni care nu mai sunt nici necesare si nici actualizate, astfel ca acestia sa poata la majorat sa se descurce pe forte proprii.
Pot guvernantii sa va dea salarii de 10000 de lei /luna, dar naravul abject pe care il au majoritatea celor din invatamant de a tine cursuri mediocre, doar pentru trecerea timpului si incasarea salariului si fortarea indirecta a elevilor de a face ore pregatitoare (platite si in particular) nu v-a disparea atat timp cat nu se va conditiona actul de salarizare prin profesionalismu l acestora acordat prin gradul de promovabilitate mare al elevilor si interzicerea invatatorilor si profesorilor de a tine in particular ore de pregatire atat timp cat sunt salariati bugetari.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
....
+1 # RE: DEZASTRU la simularea Evaluării Naţionale: Doar 33% din elevi au luat la Matematică note peste 5.... 2018-03-18 11:12
da,tot la Iorga am aflat ,sint liste cine /nu intra in examenul de capacitate si intradevar,cei care se mediteaza cu profesul de la ore, are acces si la subiectele de la simulare , intradevar notele de la simulare sint trecute in catalog,fara a cere parintii acest lucru.
Intradevar e o mindrie sa fii profesor ,cu jumate di clasa corijenta la obiectul de studiu pe care il predai,elevii sint tinuti in stres si incordare si li se spune ca si scoala profesionala e buna la ceva.
Domnule profesor,copilu l dumneavoastra este la fel indrumat spre o scoala profesionala sau liceu si apoi facultate?
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Satana
-1 # RE: DEZASTRU la simularea Evaluării Naţionale: Doar 33% din elevi au luat la Matematică note peste 5Satana 2018-03-19 05:02
Nu mai dați vina pe profesori. Ei, săracii, se străduiesc să ne învețe și să facă oameni din noi dar noi suntem niște vagabonzi și preferăm să mergem să jucăm biliard în loc să stăm la ore și să scriem. Asta e realitatea.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
....
+1 # RE: DEZASTRU la simularea Evaluării Naţionale: Doar 33% din elevi au luat la Matematică note peste 5.... 2018-03-19 20:21
straduiala profesorilor se vede dupa rezultate,dupa promovabilitate la clasa si la examene si simulari,dupa dorinta elevului de a se prezenta din proprie vointa la olimpiade,de dragul profesorului sa nu lipsesti de la ore,de dragul profesorului sa inveti,de dragul profesorului sa te porti frumos.
Cind intra profesorul in clasa sa fia ca o zi de sarbatoare pentru elevi, pentru ca v-a fi o zi de sarbatoare si pentru profesor.
In concluzie,ce oferi aceia primesti.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.