RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mircea Hava critică cursa internă, cu un singur candidat, pentru alegerea unui nou şef: Credibilitatea PNL nu poate şi nu trebuie să depindă doar de un om

Liderul liberal a subliniat că mesajul transmis nu este „o critică a unor persoane”, ci o „dezamăgire personală faţă de o situaţie mai amplă” în care se află PNL.

„Credibilitatea Partidului Naţional Liberal nu poate şi nu trebuie să depindă doar de un om. Că e Ciucă sau altcineva. Dacă eşti solist, eşti doar tu şi instrumentul, dacă eşti prim-ministru sau preşedinte de partid, îţi trebuie o echipă. Nu am nimic cu Nicolae Ciucă, aşa cum nu am avut nici cu Florin Cîţu, ori cu vreun alt membru al PNL şi nu vreau ca acest mesaj să fie perceput ca o critică a unor persoane, căci nu este. Este, dacă mi se permite, o dezamăgire personală faţă de o situaţie mai amplă în care ne aflăm. Nu sunt genul entuziast care să aplaude, la scenă deschisă, schimbările la vârful partidului. Mai degrabă, rămân rezervat şi îngrijorat de inconsecvenţă şi de felul în care se desfăşoară guvernarea”, a scris liderul liberal pe Facebook

„Nu cred că nişte alegeri cu un singur candidat sunt un lucru bun pentru PNL sau alt partid”

Mircea Hava a mai transmis că nu a fost miscat nici de decizia fostului lider de a demisiona,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

fanatik.ro: Ce a putut să scrie Iulian Bulai în ultima declarație de avere! Deputatul și-a evaluat sculpturile făcute de el la mii de euro

Redacția

VIDEO Centrală electrică de lângă Kiev, „distrusă complet” de lovituri rusești

Redacția

Ciolacu, atac la PNL: Schimbarea perspectivei de țară, diferența dintre actuala coaliție și dezastrul unor gnomi guralivi de dreapta

Redacția
Încarcă...