21072019Sun
Last updateSun, 21 Jul 2019 7pm



Comerțul, serviciile și construcțiile – domeniile în care aplică majoritatea candidaților de peste 45 de ani

Aproximativ 450.000 de aplicări au fost înregistrate, de la începutul anului, din partea candidaților cu vârsta de peste 45 de ani, activi pe platforma de recrutare online eJobs.ro.

 

Domeniile cele mai căutate de aceștia au fost retailul (care a adunat mai mult de 130.000 de aplicări), zona de prestări servicii (65.212 aplicări), construcțiile (aproape 56.000 de aplicări), transporturile, băncile și serviciile financiare, industria alimentară și auto. ”Urmează aplicările pentru joburile din producție, ceea ce nu ne surprinde pentru această categorie de vârstă. Interesant este faptul că la foarte scurtă distanță se află joburile din IT&C, un domeniu care, până nu demult, îi atrăgea aproape exclusiv pe tineri. Una dintre explicații este faptul că vorbim despre o zonă care a început să se deschidă foarte mult în ultimii ani inclusiv în direcția reconversiei. Astăzi, nu mai este deloc ieșit din comun să vedem un programator junior la 45 de ani, care a intrat în acest domeniu după 20 sau 25 de ani petrecuți într-o industrie complet diferită”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În ceea ce privește departamentele în care își doresc cel mai mult să lucreze candidații de peste 45 de ani, primul loc în top este ocupat de vânzări. Urmează departamentele administrativ / logistică, relații clienți / call center, financiar / contabilitate și transport / distribuție. Aproape 40.000 de aplicări au fost depuse pentru un job de manager, de la începutul anului, după cum arată datele eJobs România.

”Una dintre cele mai mari frici ale candidaților care au depășit vârsta de 45-50 de ani este că nu mai sunt suficient de atrăgători pentru angajatori. Fie pentru că au prea multă experiență și ar putea fi considerați supracalificați, fie pentru că nu sunt suficient de digitalizați, nu știu cum să-și redacteze CV-ul sau cum să gestioneze întrebările din timpul unui interviu de angajare. Realitatea este însă că angajatorii văd în acești cadidați o serie de calități care cântăresc foarte greu în procesul de selecție. Și aici mă refer la stabilitate, seriozitate sau faptul că sunt destul de implicați la job pentru că au reușit deja să găsească un echilibru între viața personală și cea profesională”, explică Bogdan Badea.

În acest moment, din cei peste 4 milioane de candidați activi în baza de date eJobs, aproximativ 730.000 au vârsta de cel puțin 45 de ani. În primele 6 luni ale anului, aceștia au aplicat, în medie la 9 joburi, dinamica fiind similară cu cea de anul trecut.

 sursa www.telem.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.