09122018Sun
Last updateSun, 09 Dec 2018 5pm



Proinvest Group – tranzacții importante pentru realizarea primului parc industrial din zona Pașcani

O importantă companie din municipiul Pașcani este pe cale să dezvoltate primul mare parc industrial din această zonă a județului. Acesta se va întinde pe o suprafață de peste 70 hectare de teren, situat între municipiu și comuna Stolniceni Prăjescu.

 

 

Proinvest Group a achiziționat recent spațiile ce au aparținut în trecut de fostul IAS Stolniceni Prăjescu, ce se întind pe o suprafață de 22 hectare de teren. Zona a început să fie igienizată, în perspectiva punerii în aplicare a planurilor de dezvoltare viitoare, ce ar trebui să demareze din vara anului 2019.

 Reprezentanții companiei au transmis astăzi un comunicat de presă în care vorbesc despre intențiile de viitor și proiectele pe care le au în vedere.

 ”Proinvest Group a depus un proiect de 7 milioane euro pentru ajutor de stat în vederea construirii unei fabrici de bare cormate din oțel, fiind una din cele două companii din regiunea Moldovei care a depus un asemenea proiect. Investiția totală este de 10 milioane euro și reprezintă prima etapă a unui proiect mai mare de prelucrare a barelor de precizie. Compania Proinvest Group mai are în derulare încă un proiect Greenfield de 10 milioane euro pentru o fabrică de producție a panourilor termoizolante. Fabrica va avea trei linii de producție și va produce 3 milioane de mp de panouri, din care una este deja în funcțiune și va fi relocată în noua fabrică”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Dumitru Ursu, Responsabil Relații Publice și Comunicare din cadrul companiei.

 În acesta se vorbește despre relocarea unei fabrici existente în municipiu. Din informațiile noastre, Proinvest Group este pe cale să achiționeze în perioada următoare alte 50 hectare de teren situate la ieșirea din Stolniceni Prăjescu către Pașcani, unde se vor pune în aplicare unele din proiectele viitoare.  

 Potrivit publicațiilor de specialitate, managerii companiei Proinvest Group anunță investiții importante în anii următori, o altă țină a acestora fiind atingerea numărului de 1.000 angajați. 

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.