13122017Wed
Last updateWed, 13 Dec 2017 7pm



Optima anunţă noi locuri de muncă pentru anul 2018

loading...

Compania Optima, care are sediu şi la Iaşi, anunţă o creştere cu 25% în ultimele 9 luni. Compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, a înregistrat o cifră de afaceri de 11 milioane lei , cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

 

 

Aceasta anunţă faptul că la anul îşi va mări echipa din Iaşi cu 40 de noi angajaţi şi va crea 60 de noi locuri de muncă la Braşov, unde îşi va mai deschide un sediu. „Pentru biroul din Iaşi avem deja în desfăşurare două acorduri de finanţare şi suntem în grafic cu crearea celor 100 de noi locuri de muncă pe care ni le-am propus: 60 anul acesta şi alte 40 anul viitor. La Iaşi ne-am extins foarte mult capacitatea, am crescut frumos, firesc, organic. De la un birou de 300 mp, am ajuns până la 1000 mp în prezent. Tot pe acest model, progresiv, vom dezvolta şi biroul din Braşov”, a precizat Daniel Mereuţă, director general Optima. Acest a mai precizat că la Braşov, compania a investit în noul spaţiu 500.000 de lei.

Biroul de la Iaşi a fost inaugurat la începutul anului 2016 iar în prezent lucrează peste 130 de angajaţi. Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL).  În prezent, în Optima activează 300  de angajaţi în centrele din Bucureşti şi Iaşi. Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare şi recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners. 

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Comments   

 
zoro
0 # RE: Optima anunţă noi locuri de muncă pentru anul 2018zoro 2017-10-13 12:17
ce produce firma asta ??
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
NEAMT
0 # RE: Optima anunţă noi locuri de muncă pentru anul 2018NEAMT 2017-10-14 09:33
solutzii software si servicii ii
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
goguta
0 # Nu produc,ii cauta pe cei care nu produc.goguta 2017-10-13 12:26
Adica, recupreaza de la cei care nu produc. Recuperatori legali se numesc.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.