RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Angajaţii part-time, taxaţi cât pentru full-time

Angajatorii care au salariaţi cu program parţial de lucru (de regulă două sau patru ore pe zi) vor plăti pentru ei contribuţii salariale, de la 1 iulie, cât ar plăti pentru un angajat cu normă întreagă. Măsura este valabilă numai pentru acest an şi se va aplica angajaţilor care nu au un alt contract de muncă, cu normă întreagă.

 

Datele de la Inspectoratul Teritorial de Muncă arată că în România există circa 360.000 de contracte part-time ca unică sursă de venit, potrivit declaraţiilor ministrului de Finanţe Viorel Ştefan, pentru HotNews.

  

Introducerea acestei obligaţii de plată face parte din programul de convergenţă 2017-2020, care prevedea aplicarea măsurii de la 1 iunie. Programul de convergenţă stabileşte, astfel, „introducerea obligaţiei de plată de la data de 1 iunie 2017 a contribuţiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru salariaţii cu timp parţial de muncă cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1.450 lei şi care nu desfăşoară în acelaşi timp şi o activitate salarială cu normă întreagă”. Ministrul de Finanţe spune însă că 1 iunie nu este o dată fezabilă, luându-se în calcul mai degrabă data de 1 iulie, deşi discuţii au loc din luna martie.

Măsura este una din încercările Guvernului de a atrage venituri la buget şi are un impact estimat la 620 milioane lei în 2017. Şi deşi ministrul Ştefan spune că ea se va aplica numai în acest an, programul de convergenţă arată şi care este impactul pentru anul 2018, respectiv de 1,33 miliarde lei.

Impactul asupra angajatorilor va fi însă semnificativ. Asta după ce deja angajatorii se fereau să mai încheie contracte de muncă cu normă întreagă, pe salariul minim, în urma majorării acestuia. Astfel, dacă măsura se va aplica, indiferent dacă angajatul lucrează două sau patru ore pe zi, angajatorul îi va plăti acestuia contribuţii cât pentru un salariu minim brut, de 1.450 de lei, chiar dacă salariul angajatului este mai mic.

Cât va plăti în plus angajatorul

Un calcul realizat de „Adevărul” arată că, pentru un salariu minim brut de 1.450 lei, pe care îl plăteşte angajatorul unui angajat cu normă întreagă, contribuţiile date de el la stat sunt de 333 de lei. Pentru un salariat care lucrează part-time, două ore pe zi, 21 de zile pe lună, angajatorul trebuie să plătească în prezent un salariu minim de 361 lei, respectiv contribuţii de 83 de lei.

Dacă măsura dorită de Guvern se va aplica, în loc ca angajatorul să plătească contribuţii de 83 de lei pentru salariatul cu contract part-time, el va plăti cât pentru angajatul cu normă întreagă, respectiv 333 de lei. Ceea ce reprezintă o gaură în buzunarul angajatorului de 250 de lei, pentru fiecare angajat.

Vocile din piaţă spun că măsura îi va afecta în principal pe cei din privat, care lucrează pe salarii mici, adică tinerii, vârstnicii, lucrătorii fără calificare, persoanele care nu îşi pot găsi de lucru cu normă întreagă. Ministrul Viorel Ştefan susţine însă că măsura îi va avantaja pe angajaţi, care vor avea contribuţii mai bune la pensii, şi că va reduce munca la gri.

Sursa: adevarulfinanciar.ro

Related posts

Romanii, obligati sa-si asigure locuintele de la 1 septembrie

Redacția

Firme din Pașcani în topul Forbes 500 de companii din România

Redacția

Adrian Câciu: „Inflația nu se oprește prin diminuarea taxării”. Ministrul anunță „un mix de măsuri” pentru a sprijini economia

Redacția
Încarcă...