26082019Mon
Last updateSun, 25 Aug 2019 7pm



Municipiul sufocat de gunoaie! EcoSalubritate aduce la Pașcani deșeurile colectate din Mogoșești-Siret și Hălăucești!

Decizie controversată a conducerii de la EcoSalubritate SA. Gunoiul colectat din gospodăriile oamenilor din Mogoșești-Siret și Hălăucești este depozitat pe rampa de la Pașcani.

Totul după o decizie de care nu știe nimeni cum a fost luată și de cine e asumată.

Operatorul local are mari probleme, dar în ciuda acestora se pare că ar avea planuri de extindere a activității, în condițiile în care va pierde acest obiect de activitate în următoarele luni. EcoSalubritate a început să colecteze gunoiul din Mogoșești-Siret şi mai nou din Hălăuceşti, pe care îl duce la Depozitul Ecologic de la Țuțora."Eu ca director trebuie să creez venituri la bugetul societății", susține Leonard Ursu, directorul EcoSalubritate.

Deșeurile sunt depozitate pentru o vreme pe rampa CFR, din cartierul Vatra. Reporterii noștri au discutat cu directorul de la EcoSalubritate despre acest subiect, de la care am vrut să aflăm cum prestează acest serviciu fără a avea licență sau un acord al Consiliului Local.

Leonard Ursu a susținut că ar exista o decizie a Consiliului de Administrație în acest sens, fără a o prezenta. El afirmă că aplică tarifele avizate de Consiliul Local Pașcani, adică aproximativ 190 lei pe metrul cub de gunoi ridicat, la care se adaugă şi deplasarea.

Managerul de la EcoSalubritate afirmă că prestează un serviciu "tacit" pentru operatorul Girexim, de la care are închiriate trei utilaje. El nu vede nici o problemă în această situație, mai ales că operează fără licență.        

Reamintim faptul că în urmă cu doi ani de zile Garda de Mediu a sancționat cu 75.000 lei directorul de la EcoSalubritate pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor pe rampa CFR din zona Vatra.

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.