26062019Wed
Last updateWed, 26 Jun 2019 2pm



Târgu Frumos: Ședință ordinară de Consiliu Local cu 16 puncte pe ordinea de zi

 

Consilierii din Târgu Frumos se întrunesc în ședința ordinară aferentă acestei luni. Astfel, marți, 28 mai, începând cu ora 15.00, în sala de ședințe a administrației din localitate, vor fi supuse spre dezbatere cele 16 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Printre acestea se numără alocări bugetare, licitații terenuri, acordarea burselor sociale, de studiu și de merit pentru elevii din învățământul preuniversitar, măsuri privind staționarea autovehiculelor în oraș, acordarea de urgență a unor ajutoare familiilor aflate în necesitate. Ca în fiecare an , de 1 iunie, administrația locală din Târgu Frumos va pregăti multe surprize copiilor, în acest sens fiind supuse dezbaterii sumele necesare pentru organizarea evenimentelor.   Tot pentru dezbatere este pe ordinea de zi și proiectul educativ sportiv ” Colinele Iașilor-imboldul ce reunește meleagurile Moldovei”. Inițiatorii proiectelor sunt primarul orașului Târgu Frumos, Ionel Vatamanu, viceprimarul Ion Alexa Angheluș, cât și consilier local Ioan Aldea-proiect privind prelungirea termenului unei concesiuni.

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.