19092019Thu
Last updateThu, 19 Sep 2019 9am



Fost șef al SRI în vizită la Spitalul Municipal de Urgență și Primăria Pașcani. Oficial, nimeni nu comentează!

 

Vizită  surpriză în Pașcani! Un fost șef al Serviciului Român de Informații, a fost prezent astăzi în Spitalul Municipal de Urgență și Primărie. Pe surse, acesta ar reprezenta o societate de consultanță.

 

 Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, a fost recunoscut de mai mulți pacienți și o parte din personalul unității medicale. El a efectuat chiar și o vizită în Spitalul Municipal de Urgență, însoțit fiind de managerul Costică Pânzaru.

Din informațiile noastre, între cele două părți s-au purtat discuții despre stadiul demersurilor și documentației pe care unitatea medicală le-a pregătit pentru a reuși să obțină gradul III de Spital Urgență. Pregătirile au fost atent puse la punct pentru acest eveniment.

Ulterior delegația s-a deplasat către Primăria Pașcani. Viceprimarul Gabriela Nedelcu susține că a fost plecată pe teren și nu știe cu cine s-au întâlnit aceștia.

Costică Pânzaru, directorul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere legat de această vizită.      

Virgil Măgureanu a fost șef al Serviciului Român de Informații în perioada 1990 - 1997.

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.