17082019Sat
Last updateSun, 18 Aug 2019 7pm



Senatorul USR Dan Lungu solicită clasarea galeriilor subterane din Pașcani

Comunicat de presă: Senatorul USR Dan Lungu a semnalat Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, Iași situația galeriilor subterane din municipiul Pașcani și a solicitat clasarea lor.

Acest demers este urmarea numeroaselor răspunsuri contradictorii primite din partea reprezentanților Primăriei Municipiului Pașcani, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Culturii și Identității Naționale la solicitările trimise din partea cabinetului parlamentar, răspunsuri care nu au lămurit deloc situația galeriilor subterane și nu au explicat cu precizie care anume va fi soarta acestor monumente, în viitorul apropiat.

Galeriile subterane din municipiul Pașcani sunt parțial situate sub Palatul Cantacuzino-Pașcanu, construit în anul 1640 și se întind și pe suprafața unor cartiere învecinate acestuia. În anul 2012, palatul a fost cumpărat de la moștenitorii familiei de către Primăria Pașcani, iar din cauza faptului că o reabilitare a sa a întârziat să apară, astăzi de află într-o avansată stare de degradare. Salvarea lui se află însă într-un proiect de „Reabilitare, conservare și revitalizare” a clădirii „și a terenului aferent”, finanțat din fonduri europene în valoare de 21.778.783,85 de lei, aprobat de Consiliul Local Pașcani, pe data de 24.08.2018.

Dacă până la începutul acestui an autoritățile locale au ignorat complet existența acestor galerii, în urma unei conferințe de presă organizată de USR Pașcani în luna ianuarie, reprezentanții Primăriei Pașcani au menționat că odată cu reabilitarea palatului, vor reabilita și galeriile subterane situate sub acesta.În ciuda acestei poziții publice încurajatoare, răspunsurile primite la cabinetul parlamentar la solicitările pentru informații de interes public trimise atât Primăriei Pașcani, Agenției pentru Rezvoltare Regionale Nord-Est, cât și Ministerului Fondurilor Europene au fost unele vagi, lipsite de transparență. În ceea ce privește informațiile contractuale, părțile semnatare au precizat că au convenit ca ele să fie păstrate confindențiale, iar în ceea ce privește punerea la dispoziție a unei copii a proiectului de reabilitare, reprezentanții Primăriei Pașcani au refuzat să o facă publică, atașând răspunsului o simplă Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Pașcani privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de acesta.

Ba mai mult, într-un răspuns al Ministerului Culturii și Identității Naționale la o interpelare adresată de senatorul Dan Lungu pe aceeași temă, acesta susține că deși administrația locală a orașului Pașcani a inițiat demersurile de restaurare și punere în valoare a proprietății publice Palatul Cantacuzino-Pașcanu, iar Ministerul a susținut acest demers emițând avizele legale cu celeritate, pentru ca în anul 2018 să se poată trece la execuție, „în acea documentație nu s-au făcut referiri la eventuale galerii subterane care ar fi prezentat un interes de punere în valoare”, menționând că este imperios necesară identificarea acestui traseu subteran atât de valoros. „Întrucât pare că nimeni nu are un răspuns clar în ceea ce privește soarta acestor galerii, clasarea lor pare să fie una dintre cele mai potrivite soluții, care ar urgenta și identificarea traseului subteran, și restaurarea lui. Monumentele istorice pot fi clasare la solicitarea proprietarilor, a instituțiilor și a organizațiilor cu activitate în domeniul patrimoniului prin ordin de mnistru, iar Direcția Județeană pentru Cultură este un serviciu public cu personalitate juridică al Ministerului care îndeplinește, la nivel local, atribuțiile acestuia în ceea ce privește protejarea patrimoniului și valorificarea elementelor care definesc identitatea culturală a colectivității locale și, prin urmare, este rolul ei să preia inițiativa”, a menționat Senatorul USR Dan Lungu.

 

Loading...

Comments   

 
catana
+3 # RE: Senatorul USR Dan Lungu solicită clasarea galeriilor subterane din Pașcanicatana 2019-04-25 14:49
Supozitii si prezumtii marca "drobul cu sare". Ne pune domnul Lungu la dispozitie o harta, un document, o marturie care sa ateste lungimea, latimea, adancimea "monumentalitat ea" celebrelor galerii? Imaginatia de scriitor a domnului Lungu il transporta in...misterele. ..Parisului.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
run
+3 # Bravo usrrun 2019-04-25 16:36
Hai usr ,poate reusesti sa blochezi finantarea si reabilitarea palatului.Cu centralele nucleare cum mai stam?
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.