Pintilie despre noua criză a apei calde: „Sunt trist pentru că mă gândesc că vom avea această administrație la Pașcani, încă un an de zile! Oamenii se spală la lighean ca pe vremea lui bunicu!”

 

Președintele PNL Pașcani, Marius Pintilie a criticat în termeni duri administrația locală, după ce RAGCL a sistat, din nou, furnizarea căldurii și apei calde către populație. Într-un video postat pe Facebook, vineri dimineață, acesta s-a declarat trist pentru că mai trebuie să îndure administrația condusă de primarul Dumitru Pantazi încă un an de zile.

 

„Sunt trist pentru că mă gândesc că vom avea această administrație la Pașcani, PSD, și mă refer la Dumitru Pantazi și Gică Zanet, încă un an de zile. Deci un an de zile, oamenii ăștia o să ne mai chinuie în continuare cu incompetența lor. Este trist!”, a declarat Mariu Pintilie, președintele PNL Pașcani.    

Liberalul s-a arătat deranjat că administrația locală tace pe subiectul sistării furnizării agentului termic către populație. Pintilie acuză nepăsarea celor care conduc municipalitatea față de faptul că 2000 de familii stau în frig și se spală la lighean.

„Dar referitor la RAGCL și la faptul că sunt două mii și ceva de apartamente care nu au apă caldă și  nici căldură, cu toate că afară, azi dimineață, erau 4-5 grade, nu se discută subiectul ăsta, ca și cum n-ar fi niciun fel de problemă. Acum întreb și eu: unul care nu are apă caldă să se spele de-o săptămână, oare cum se simte? Adică el se duce la aragaz, își pune niște apă la încălzit și se duce la lighean, cum era pe vremea lui bunicu. Oare omul ăla se simte la fel de bine,el nu are nicio problemă? Deci oamenii ăștia parcă nu au inimă! Le-am solicitat: oameni buni spuneți un pic, ce se întâmplă. Nimic”, a mai spus Marius Pintilie.

Reaminitim că vineri, Gelu Nedelcu, directorul RAGCL Pașcani, a anunțat că de astăzi va începe demersurile pentru concedierea colectivă a mai bine de 40 de angajați și că va achiziționa 408 lacăte pentru a securiza bunurile regiei în vederea conservării acestora.

Până acum primarul Dumitru Pantazi nu a comentat anunțurile făcute de șeful RAGCL Pașcani.

Loading...