25042019Thu
Last updateSun, 28 Apr 2019 7pm



Lista cu străzile ce vor fi modernizate anul acesta la Târgu Frumos și sursele de finanțare ale acestor obiective

Șefii Primăriei din Târgu Frumos oferă explicații cu privire la străzile ce vor fi modernizate în perioada următoare cât și sursele de finanțare a acestora obiective. Informațiile sunt publicate pe pagina de facebook a instituției.

Conform anunțului pe lângă asfaltarea străzii "Jora" sunt în derulare 3 mari proiecte de asfaltare, cu diferite forme de finanțare."Având în vedere costul foarte mare de asfaltare pe kilometru nu putem suporta din bugetul local aceste lucrări, de aceea am apelat la toate mijloacele posibile de finanțare", explică oficialii instituției. 

Acestea sunt următoarele:

1. Modernizarea străzilor din orașul Târgu Frumos, proiect aflat în derulare, finanțat prin PNDL 2 cuprinde asfaltarea străzilor: Vasile Alecsandri, Dumbrava, Teilor, Plugari, Constantin Erbiceanu, Mușatini, Aleea Petru Rareş (sectoarele 1-4), Crizantemelor, Crinilor, Câmpului (sectoarele1-3), N.Grigorescu, G.Topârceanu, Bujor, O. Cazimir, M. Kogălniceanu, M. Eminescu, Primăverii, Aleea Cuza Vodă, Gospodari, Unirii și Fundac Plăieșilor în lungime de 6,95 km și un cost total de 6,8 milioane lei.

2. Modernizarea străzilor din oraşul Târgu Frumos finanțat din Fonduri Europene care cuprinde asfaltarea străzilor: Bogdan Vodă, Ştefan cel Mare, Ogorului (sectoarele1-3), Casa de Apă, Vulpii, Cloșca, Horia și Lunca Bahlueț (sectoarele 1-6) cu o lungime de 4,55 km şi un cost total de 4,9 milioane lei.

3. Modernizarea străzii George Coşbuc, care deserveşte comunitatea romă limitrofă, finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu o lungime de 1,05 km si un cost total de 767.550 lei. Depunerea ofertelor pentru licitație are ca data limita 03.04.2019.

Comments   

 
Je
0 # CuriozitateJe 2019-03-20 19:07
,,,Aleea Cuza Vodă,''este vorba de strada intens circulata ,paralela cu soseaua principala (Iasi-bifurcati e Roman -Pascani)aflata intr un stadiu jalnic inclusiv pe malul Bahluietului>?
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.