21032019Thu
Last updateSun, 24 Mar 2019 9am



Primarul Dumitru Pantazi a luat decizia: RAGCL se închide! Consilierii chemați în ședință extraordinară pentru a aproba debranșarea școlilor și instituțiilor publice!

 

Primarul Dumitru Pantazi a luat decizia de a închide sistemul public de termoficare. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare pe care a convocat-o pentru data de 18 martie, se află mai multe proiecte de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrări de trecere de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă,la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale.

 

Aceste studii au fost făcute pentru toate unitățile de învățământ din Pașcani, dar și pentru instituțiile publice ce aparțin municipalității și care mai sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire. Deocamdată nu se știe din ce bani au fost efectuate aceste studii, dat fiind faptul că municipalitatea nu are un buget local aprobat, lista de investiții pe anul acesta nu este aprobată și nici programul anual de achiziții publice.

În campania electorală din anul 2016 primarul Dumitru Pantazi a promis că va organiza un referendum pe tema închiderii sistemului centralizat de încălzire și că va acorda de la bugetul local ajutoare pentru familiile care nu au bani pentru a-și monta o centrală de apartament.

Pe ordinea de zi se mai află și un proiect prin care se prelungește valabilitatea Planului Urbanistic General ce expiră în câteva zile.

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale”, Colegiul ”Mihail Sadoveanu”, municipiul Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale”, Liceul ”Miron Costin” – municipiul Pașcani, str. Izvoarelor nr. 11, jud. Iași și Colegiul ”Unirea” – municipiul Pașcani, str. Ceferiștilor, nr. 3, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale”, Liceul Tehnologic Economic”Nicolae Iorga”, str. Eugen Stamate, nr. 12, municipiul Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale”, Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc”, str. Aleea 22 Decembrie, municipiul Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale” – Grădinița cu Program Prelungit nr. 3, str. Izvoarelor, nr. 14, municipiul Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale” – Grădinița cu Program Prelungit nr. 4, str. Kogălniceanu, nr. 2, municipiul Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE Privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale” – Grădinița cu Program Normal Nr. 6 – Corp B – parter – Esplanada, str. Cuza Vodă, municipiul Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale” – Primăria ”Veche”, municipiul Pașcani, str. Ștefan cel Mare, nr. 7, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea documentației tehnico-economice Studiu de Prefezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Trecerea de la sistemul centralizat de alimentare cu căldură și apă caldă la sistem de încălzire și preparare apă caldă cu centrală termică cu funcționare cu gaze naturale” – Sediu Finanțe Publice Locale, municipiul Pașcani, str. Ștefan cel Mare nr. 14, bloc D1 – Parter și Mezanin, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea prelungiri valabilitatii PLANULUI URBANISTIC GENERAL AL MUNICIPIULUI PASCANI JUDEȚUL IASI și REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM aprobat prin HCL 49/2009, până la aprobarea noului Plan Urbanistic General al Municipiului Pascani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

 

 

Comments   

 
Re
+7 # #rezistRe 2019-03-14 18:42
JOS VACARUL!!!! LA STANA CU tINE NU LA PRIMĂRIE
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
avatar
+4 # RE: Primarul Dumitru Pantazi a luat decizia: RAGCL se închide! Consilierii chemați în ședință extraordinară pentru a aproba debranșarea școlilor și instituțiilor publice!avatar 2019-03-15 08:14
o ce misto
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.