RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Deputatul Vasile Axinte a prezentat o serie de investiții pe care Primăria și le propune în 2019

 

Prezent într-o emisiune la Actualitatea TV, deputatul Vasile Axinte a explicat ce investiții și achiziții vor fi făcute anul acesta la Pașcani. Parlamentarul social democrat a arătat că  s-a interesat la primarul Dumitru Pantazi și la ceilalți factori de decizie din Primărie, pentru a afla ce investiții vor fi făcute în municipiu, în anul 2019.

  

 

Astfel, conform celor declarate de deputatul Vasile Axinte pe lângă străzile anunțate că vor fi asfaltate, edilii vor să construiască un bazin de înot acoperit, să amenajeze câteva terenuri pentru activități sportive, să reabiliteze acoperișul sălii de sport din fața Colegiului Național „Mihail Sadoveanu”, să construiască un grup sanitar în parcul municipal, să amenajezze și să doteze un loc de joacă în zona Vale, plus alte investiții și achiziții.

„Eu am discutat cu primarul, cu cei din conducerea Primăriei și am întrebat și eu ce investiții vor să facă în acest an și cred că este important să știe lumea ce putem face. Astfel, se au în vedere următoarele obiective: amenajare teren activități sportive pe strada Ceferiștilor, reabilitare acoperiș Sala de sport din fața Colegiului Național „Mihail Sadoveanu”, studii de fezabilitatea pentru sală de sport la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, sală de sport Gâștești, reabilitare instalații termice unități școlare, clădirea Unități Primiri Urgențe de la Spitalul de Urgență Pașcani, construire bazin acoperit, amenajare terenuri sportive la stadion, modernizare și extindere a sistemului de iluminat public, post de transformare zona Aerodrom,  construire grup sanitar în parcul municipal, construire module colectare deșeuri, studii de soluții pentru extindere gaz în suburbii, sistem de monitorizare video în zona deal. Se vor mai achiziționa, anul acesta, bunuri cum ar fi  nacelă, o scenă de spectacole, amenajare parc Izvoarelor, modernizare străzi Aerodrom, însă aici trebuie să așteptăm ca cei de la ApaVital să înceapă și să termine rețeaua de canalizare”, a declarat deputatul Vasile Axinte.

Multe dintre investițiile și studiile anunțate că vor fi realizate în anul 2019 au fost cuprinse și în lista de investiții pe anul 2018. NewsPascani.com a vrut să afle care dintre obiectivele de investiții aprobate de aleșii locali pentru anul trecut au fost realizate total sau parțial, însă reprezentanții Primăriei au refuzat, până acum, să ofere aceste informații, pe motive că acestea s-ar găsi pe portalul de achiziții publice. Adresele de internet care au fost indicate de primarul Dumitru Pantazi, pentru documentare, nu funcționează însă.

Related posts

Un nou recensământ agricol în județul Iași

Redacția

Nelu Tătaru: Este o vară de încercare. De la 15 iunie am putea avea plajele deschise

Redacția

Ce a cântat Nicolae Ceauşescu cu puţin timp înainte să moară

Redacția
Încarcă...