19042019Fri
Last updateSat, 20 Apr 2019 9am



Doi morţi şi şapte răniţi după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit la Sasca Nouă. Victimele sunt din zona Pașcani

Grav accident în această dimineaţă pe drumul naţional 2E, în zona localităţii Sasca Noua. Un microbuz care transporta persoane şi o autoutilitară s-au ciocnit violent. Din impact a rezultat decesul a două persoane şi rănirea altor şapte.

 

A fost activat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise 6 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, precum şi o ambulanţă SMURD şi autospeciala pentru descarcerare. 

Din primele date ale anchetei reiese că microbuzul efectua un transport neautorizat de persoane. Este vorba de mai multe persoane din zona Paşcani care mergeau spre Italia. Accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi a intrat pe contrasens. 

Tragedia din această dimineaţă s-a produs în aceeaşi zonă unde în ziua de 14 octombrie 2017 şi-au pierdut viaţa 6 persoane. În acea zi fatidică, preotul Petru Gavril, împreună cu soţia, cu cei patru copii ai lor, Anastasia, în vârstă de 10 ani, Anisia, de 6 ani, Alexia, de 9 ani, şi Ioan, de 3 ani, şi cu sora sa, Aurora Şandru, şi soţul acesteia, Cătălin Şandru, a plecat de la Lămăşeni spre Iaşi, la sărbătoarea Sfintei Parascheva.

La Cornu Luncii, maşina cu şapte locuri condusă regulamentar de preotul Gavril a fost izbită frontal, cu peste 120 km/oră, de un şofer beat.

În tragicul eveniment rutier şi-au pierdut viaţa preotul Petru Gavril, Anastasia, Anisia, Aurora şi Cătălin Şandru, precum şi şoferul vinovat de producerea accidentului. Ceilalţi doi copii ai familiei Gavril, Alexia şi Ioan, şi mama lor au fost răniţi, Maria extrem de grav, fiind o minune că a supravieţuit.



 sursa www.monitoruldesv.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.