21092018Fri
Last updateSat, 22 Sep 2018 1pm



Cetățenii de pe o stradă Pașcani se împing de la spate ca să își facă șanțuri în fața curților

Situație nemaiîntâlnită pe o stradă din Pașcani! Cetățenii au fost puși să își curețe șanțurile pe care nu le au. În cadrul audiențelor de astăzi, 13 septembrie 2018, s-au prezentat cinci cetățeni din comuna Boșteni cerând să li se facă șanțuri și rigole în fața curților.

 

Aceștia au venit după ce un vecin i-a reclamat deoarece în urma ploilor abundente curtea sa a fost inundată întrucât șanțurile acestora nu erau curățate. Cetățenii din Boșteni au primit de la Poliția Locală înștiințări prin care erau somați ca în termen de șapte zile să își curețe șanțurile, însă aceștia susțin că ei nu au șanțuri și rigole.

„Acolo pe «Ion Creangă» un cetățean a reclamat în scris că datorită ploilor a fost inundat întrucât nu sunt curățate șanțurile. Și au primit somații în care li se cerea să își curețe șanțurile, rigolele din fața porții. Problema este că doi- trei nu au șanțuri făcute și nu au continuitate. Ei au venit la Primărie solicitând să li se facă șanțuri acolo ca să nu primească amendă de la Poliția Locală”, a declarat șeful Poliției Locale, Vasile Avasiloaiei.

Viceprimarul Gabriela Nedelcu a solicitat Poliției Locale să amâne acele somații, iar în cursul săptămânii viitoare va merge la fața locului să stabilească întreaga situație.

„În cadrul audiențelor de astăzi s-au prezentat un număr de cinci persoane din suburbia Boșteni. Ei au primit din partea Poliției Locale, și nu numai ei, ci majoritatea cetățenilor din suburbii, o notificare prin care li se aduce la cunoștință faptul că au obligația să execute și să întrețină șanțurile și rigolele de pe lângă curți. Acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că atunci când a ploua foarte mult neavând șanțurile și rigolele curățate s-au produs unele inundații în curțile vecinilor. Ei au semnalat că niciodată nu au avut șanțuri sau rigole în fața curților, iar în cursul săptămânii viitoare să ma deplasez cu cei de la Serviciul de Gospodărie Comunală să vedem exact care este soluția tehnică, astfel încât ceilalți veci să nu aibă de suferit în cazul în care cantitatea de precipitații este mai mare”, a declarat viceprimarul Municipiului Pașcani, Gabriela Nedelcu.

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.