15122018Sat
Last updateSun, 16 Dec 2018 5pm



O nouă ședință de îndată pentru accesarea fondurilor europene! Aleșii locali au refăcut o hotărâre pentru ca Grădinița nr. 2 să fie reabilitată!

Primarul Dumitru Pantazi a convocat astăzi, în mod intempestiv, o ședință de îndată a legislativului local pentru a corecta o hotărâre de consiliu local menită să contribuie la accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea Grădiniței nr.2.

 

Graba a fost dată de o comunicare oficială a Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, prin care s-a solicitat ca până mâine să se revizuiască o hotărâre de consiliu local prin care se aprobau indicatorii economici ai investiției în sensul adăugării unui nou articol în care să se precizeze și aprobarea documentației tehnice (DALI) aferente.

Ședința a fost anunțată la ora 15.00 și avea programată ca oră de începere ora 15.30. Cu toate acestea, nu a putut începe până la ora 16.00, pentru că în sală nu erau prezenți cel puțin 10 consilieri locali, minimul solicitat de lege pentru ca ședința să se desfășoare legal.

În final, cu insistențele viceprimarului Gabriela Nedelcu în sală s-au adunat 11 consilieri locali, astfel că ședința s-a putut desfășura legal, iar proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

Întrebați despre modul în care a fost convocată această ședință de îndată, aleșii locali au răspuns că înțeleg urgența și că au răspuns acestei solicitări urgente în interesul comunității.

 

„Proiectul este în beneficiul comunității. Ca să ma exprim pe partea asta de grabă, nu am nici o problemă din punctul acesta de vedere, atâta timp cât putem să ajutăm și să împingem lucrurile puțin mai repede. Sunt dispus să particip la astfel de ședințe”, ne-a declarat Sorin Olariu, consilier PMP.

 

„Eu aș spune că atâta timp cât suntem la dispoziția cetățenilor nu trebuie să ni se pară nimic deosebit că suntem convocați chiar și de urgență. În mod sigur a fost ceva deosebit pentru că dacă se cunoștea acest lucru ar fi fost pus în discuții ieri, chiar la ședința de îndată. Probabil s-au ivit niște chestiuni și mai ales nu s-a știut că aprobarea trebuie să fie mâine pentru a însoți documentele. Nu mi se pare deosebit, eu cred că dacă suntem la dispoziția cetățenilor nu trebuie să facem probleme din acest punct de vedere. Categoric cei care au lipsit au o scuză. Eu dacă nu am avut probleme, am venit. Aveți dreptate că a fost intempestiv convocată, dar nu mi se pare deosebit că s-a întâmplat așa. Se convoacă parlamentul așa, dar noi”, ne-a declarat Vasile Avramiuc, consilier PSD.

 

„Ședințele de îndată sunt ședințe de îndată, se convoacă în caz de urgență. Ce nu reușește administrația locală este să se organizeze în așa fel încât să nu avem problemele pe care le-ați menționat dumneavoastră, precum să stăm o jumătate de oră să vedem dacă facem cvorum să aprobăm un proiect de hotărâre bun pentru comunitate, iar dacă nu aveam cvorum astăzi se pierdeau fondurile, pentru că mâine trebuie depusă documentația. Ce nu spune nimeni e că pe acea adresă erau nouă puncte. Această hotărâre de Consiliu Local era punctul șapte din adresă, dar ele sunt nouă. Eu sunt curios dacă cei din administrație au dezvoltat și celelalte opt puncte astfel încât documentația să fie eligibilă. Nu pot să fiu de acord cu faptul că după atâta timp încă nu suntem în stare să facem o documentație corectă pentru a atrage fonduri europene, să nu mai avem asemenea bâlbe, să stăm să ne gândim astăzi dacă avem cvorum, să votăm un proiect de hotărâre, să nu pierdem o finanțare. E un mod de lucru greșit”, ne-a declarat Claudiu Bodoașcă, consilier PNL.

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.