16102018Tue
Last updateMon, 15 Oct 2018 7pm



Pașcaniul ar putea avea o zonă de agrement în Parcul Peștișorul și un patinoar, dacă primarul și consilierii PSD vor fi de acord!

 

 

Pășcănenii nu vor mai fi puși în situația de a pleca în alte localități pentru a-și petrece timpul liber în zone de agrement special amenajate. În perioada următoare, luciul lacului Peștișorul și insulița acestuia ar trebui să fie reabilitate, iar bazinul fostului ștrand din apropierea lacului va deveni un patinoar pentru role, pe timpul verii, și unul cu gheață artificială, pe timpul iernii.

 

 Toate aceste intenții au fost puse pe hârtie de consilierii liberali și depuse sub forma a două proiecte de hotărâre la registratura Primăriei. Pentru a deveni realitate, este în primul rând nevoie de acordul consilierilor Partidului Social Democrat și de acceptul primarului Dumitru Pantazi. Mai apoi, trebuie ca proiectele să fie făcute de specialiști și finanțate din bugetul local.

 ”Partea de alei și spațiu de joacă a fost reabilitată prin programul european. Din păcate ceea ce ține de administrația locală, arată după cum vedeți. Luciul de apă, insulița și bazinul fostului ștrand au rămas după cum se poate vedea. Cred că trebuie urgent să schimbăm fața acestei zone, asta își doresc și cetățenii”, a subliniat Claudiu Bodoașcă, liderul de grup al consilierilor PNL din CL Pașcani.

 În expunerile de motive ce însoțesc aceste proiecte, liberalii își motivează inițiativa ca fiind un răspuns al nevoilor evidente ale pășcănenilor care pe „pe timpul verii, și nu numai, aleg să părăsească localitatea pentru a se recrea în alte orașe din împrejurimi, ce pun la dispoziție baze de agrement, cum ar fi municipiile: Piatra Neamț, Roman, Iași sau Gura Humorului”.

 Claudiu Bodoașcă, liderul de grup al PNL, a explicat că cele două proiecte ar trebui să reprezinte o prioritate pentru actualul legislativ. El a făcut un apel și la cetățeni să îi îndemne pe consilierii social-democrați să susțină inițiativa.

 ”Fac un apel la cetățeni să încerce să convingă și ei consilierii PSD, să susțină inițiativa. Sunt de părere că vom găsi în bugetul public 200.000 lei pentru a schimba fața acestei zone”, a mai spus Bodoașcă.

 

Comments   

 
myv
+4 # hmmyv 2018-05-23 11:54
nu se va face pt ca ideea nu e venit de la psd
cam incomod sa stai in parc cand roiurile de tantari te mananca prin haine
poate cineva ar trebui sa verifice cum notarul a obtinut bucata aia de teren pe care si-a facut casa ca nu prea pare legal
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
bon jovi
+2 # ba, asta, Marchidanbon jovi 2018-05-23 18:30
Tu inainte de a te baga in seama cam pe la orice pe aici, invata mai intai ca lucrurile in lumea asta sunt distincte, un fel de "cucu si pupaza". Nu esti mai destept daca ai impresia ca ceea ce spui tu are si o logica, aici (si nu numai), lucrurile sunt si trebuie facute distinct, dar e prea mult pentru tine, asa ca mai taci dreaq!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.