22092018Sat
Last updateMon, 24 Sep 2018 8am



Măsuri pentru piața vale: Agenți economici evacuați,timp limitat de staționare în parcare și controale pentru înlăturarea contrabandiștilor (VIDEO)

Primele discuții legate de măsurile ce trebuie întreprinse pentru reorganizarea activității de comerț din piața vale, au avut loc astăzi la sediul Primăriei Pașcani. Din păcate, au lipsit tocmai agenții economici, cei care au foarte multe nelămuriri asupra proiectului de modernizare a locației.

 

 Întâlnirea avea ca scop principal identificarea unor măsuri care să ducă la eliberarea parcării din fața pieții de dubele comercianților care vând produse pe trotuar. Au răspuns prezent întâlnirii viceprimarul Gabriela Nedelcu, Vasile Avasiloaie - șeful Poliției Locale, Cristian Menegon - Șeful Administrației Piețelor și organizatorul Sorin Olariu.

 Primele discuții au fost purtate pe modul cum va arăta în viitor piața din vale. Cel mai important aspect este acela că modulele amplasate pe platoul pieței vor dispărea. Acolo va fi ridicate o hală destinată producătorilor și vânzătorilor de legume, fructe și alte alimente. Viceprimarul Nedelcu a susținut că în contractele comerciale ale chiriașilor este prevăzut că poate înceta contractul în cazul unor lucrări de investiții.

 Agenții economici de pe platou ar urma să fie relocați în hala actuală, care va fi prevăzută cu încă un etaj, pe structura existentă. Doar că spațiile vor fi scoase la licitație.

 Reprezentanții administrației locale susțin că în următoarele două săptămâni la Primărie va ajunge o variantă a proiectului, asupra căruia se vor mai purta discuții. Întrebată dacă de la nivel de executiv s-au făcut recomandări proiectantului asupra modului cum trebuie să arate piața, Gabriela Nedelcu a precizat că totul va fi analizat în perioada următoare.

 Tot astăzi s-a discutat despre măsurile ce trebuie luate pentru a se elibera parcarea de dubele cu marfă ale comercianților. Șeful Poliției Locale a susținut că se poate modifica regulamentul de organizare și funcționare a piețelor și aplicată o măsură cu privire la staționarea limitată a autovehiculelor.

 Mai exact orice autoturism să nu staționeze mai mult de o oră, fără să achite vreo taxă.  Cele a căror lungime depășesc șase metri, dacă măsura va fi aplicată, nu vor mai putea staționa deloc, întrucât blochează pista destinată bicicliștilor.  

 În cadrul acestei întâlniri s-a vorbit despre specula din piețe, faptul că majoritatea comercianților de legume și fructe nu eliberează bon fiscal, dar și despre o mafie care ar bloca accesul la vânzare a adevăraților producători.

 Prezent la discuții, deputatul PMP Petru Movilă a susținut că măsurile de prevenirea a evaziunii fiscale cât și identificarea celor care comit infracțiuni economice ar trebui să cadă în sarcina autorităților competente.

 

 

   

Comments   

 
pacalau
+1 # bravo!!! Bai...pacalau 2018-05-16 16:14
"... modulele amplasate pe platoul pieței vor dispărea. Acolo va fi ridicate o hală destinată producătorilor și vânzătorilor de legume, fructe și alte alimente... "
Din cate stiu eu, hardughia aia imensa din beton si otel de-i zice hala, unde au tarabe cei mai civilizati vanzatori, initial; a avut aceeasi destinatie...


"... s-a vorbit despre specula din piețe, faptul că majoritatea comercianților de legume și fructe nu eliberează bon fiscal, dar și despre o mafie care ar bloca accesul la vânzare a adevăraților producători"
A indrazint cineva sa zica ceva despre "stapanul pietei" din deal?! De victoras, adicatelea...


Si hai sa fin cinstiti. Nu e evident ca majoritatea legumelor de la lipoveni sunt de la en-gross? VEDETI TELINA, RIDICHILE, SALATA...
S-au smecherit si ei. De ce sa munceasca atata timp cat e mai simplu de castigat asa...
Bravo! manivela! Tine-o tot asa! Sa-i vedem pe ai lui pintilie daca fac ceva!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
pacalau
+2 # uite ca fac si ai lu' pintiliepacalau 2018-05-16 17:23
dau cu "minusul"
spune si asta ceva
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Cetățean
+17 # ...........Cetățean 2018-05-16 17:20
Dupa cum bine știți cu totii in piata vale se gasesc numai bisnitari. Iau marfa mai ieftina si o vand in piata mai scumpa. In fata iti aseaza marfa frumoasa, iar cand vrei sa cumperi te servesc din spate unde nu e aceeași calitate.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.