24062018Sun
Last updateSun, 24 Jun 2018 10am



Pantazi forțează consilierii să voteze prelungirea unor contracte de închiriere în piața vale, fără organizarea unei licitații

Reprezentanții administrației locale vor să prelungească în condiții suspecte, contractele de închiriere a unor spații comerciale din zona vale, printre care și cel aparținând firmei primarului Dumitru Pantazi. 24 de agenți economici au solicitat în bloc prelungirea contractelor.

 

Dacă la ședința din luna ianuarie, Dumitru Pantazi a retras proiectul fără motiv, acum îl supune din nou spre votare, sub o altă formă. Conform documentului, contractul poate fi prelungit până la împlinirea a cincisprezece ani, de la data licitației.

În vechea formă, contractul cadru adoptat prin votul Consiliului Local avea o valabilitate de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă doi ani jumătate. Societățile care dețin acum contractele de închiriere au participat atunci la licitație, iar ulterior au semnat contractele.

Funcționarii de la Patrimoniu și secretara Irina Jitaru consideră că nu este nimic greșit în demersul lor și că legea permite prelungirea contractelor fără organizarea unei noi licitații.

Membrii comisiei Economice din cadrul Consiliului Local au dat vot favorabil proiectului, în timp ce la Urbanism, votul a fost nefavorabil.

Pe lista societăților care dețin spații de închiriere se află mai mulți oameni de afaceri, apropiați partidelor politice din oraș. 

       

Comments   

 
Morcoveață
+2 # Da!Morcoveață 2018-02-20 09:01
Doamna secretar Jitaru e cu vaca la păscut la Sodomeni,pe tarla la Cocoi.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.