RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Deputat Petru Movilă, comunicat de presă după şedinţa de Consiliu Local al Municipiului Iaşi

Din dorinţa de a fi aproape de ieşeni şi pentru a îmbunătăţi în beneficiul comunităţii locale propunerea de buget pentru anul 2018, consilierii PMP Iaşi au depus amendamente care vizează, în primul rând, optimizarea sistemului de sănătate.

 

În urma votului din şedinţa de CL de astăzi, consilierii PMP au obţinut alocarea de fonduri pentru o serie de investiţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon”, înfiinţarea unui centru medico-social în Municipiul Iaşi (amendamente depuse de consilierul local Violeta Găburici) precum şi un studiu de fezabilitate pentru construirea unui pod peste pârâul Vămăşoaia, care va uşura viaţa a zeci de copii care zilnic ocolesc aprox. 3 km pentru a ajunge la Școala Generală nr. 2 „Veronica Micle” (amendament depus de consilierul local Daniel Piftor).

  

După ce în 2017, consilierii PMP au obţinut înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în zona Păcurari, în acest an aceştia continuă seria amendamentelor pentru sistemul de sănătate. Apariţia unui centru medico-social în Municipiul Iaşi va degreva spitalele şi va acoperi deficitul de funcţionare al unităţilor sanitare pe acest segment. Concret, se vor elimina cazurile sociale care sufocă spitalele de boli cronice prin acordarea de servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale.

Astfel, prin crearea unei instituţii rezidenţiale care să adăpostească persoane aflate într-o dublă situaţie de risc, din punct de vedere medical dar şi din punct de vedere social, se vor degreva unităţile medicale din oraş. „Pentru că investiţiile în sistemul de sănătate sunt o prioritate pentru consilierii locali ai PMP, şi în acest an am depus o serie de amendamente care vin să îmbunătăţească calitatea vieţii ieşenilor. Acest centru şi construirea, în acest an, a substaţiei de ambulanţă din zona Păcurari, reprezintă reuşita consilierilor PMP şi concretizarea muncii şi promisiunilor făcute în campanie”, a declarat Violeta Găburici, liderul de grup al consilierilor PMP Iaşi.

 Comunicat de presă Deputat Petru Movilă Iaşi 

 

Related posts

Pantazi se laudă cu actele sale de generozitatea pentru a câștiga o dispută pe tema crizei termoficării de la Pașcani

Răzvan Grecu

Cei care vor să vândă voucherele “Rabla pentru electrocasnice” vor fi sancționați

Redacția

Județul Iași reprezentat de importanţi lideri la Forumul Administrației Publice organizat de Guvern

Marius Parteni
Încarcă...