RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Ședință de Consiliu Local convocată de opoziție, pe tema taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor

Social-democrații pășcăneni au convocat Consiliul Local al municipiului Pașcani pentru data de 24 aprilie 2024, pentru a discuta pe marginea taxelor și impozitelor locale, pentru anul următor.

Aceștia au depus astăzi, la secretariatul Consiliului Local, un proiect de hotărâre prin care se dorește diminuarea taxelor și impozitelor locale. Deși au admis faptul că că un asemenea demers cade în sarcina ordonatorului de credite, în spetă primarul municipiului, PSD așteaptă ca subiectul să fie discutat și analizat.

Ședința ar urma să aibă loc pe data de 24 aprilie, începând cu orele 10.00. În titlul proiectului de hotărâre social-democrații cer:“Adoptarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea calendarului de adoptare a Hotărârii privind aprobarea impozitelor și taxelor locale în municipiul Pașcani pentru anul 2025”.

Dumitru Pantazi, președinte PSD Pașcani, a precizat că motivele pentru care se întemeiază dermersul administrativ sunt cele explicate în conferințele de presă din anii trecuți, atunci dând s-a propus ca impozitul pe proprietate să fie redus cu 50%.

  

Concomitent, PSD mai invocă faptul că acest subiect nu a fost supus dezbaterii publice a cetățenilor și mediului de afaceri local.   

Reamintim faptul, conform statisticilor Institutului Național de Statistică, indicele de inflație cu care trebuie indexate taxele și impozitele locale pentru anul 2025, este de 10,3 %.

Related posts

Prognoză ANM: Temperaturi maxime de până la 15 grade şi precipitaţii începând din 1 martie

Redacția

S-a semnat actul de naştere al clusterului IT de la Iaşi

Redacția

Zeci de posturi libere scoase la concurs în sistemul medical și în alte instituţii publice

Redacția
Încarcă...