20102017Fri
Last updateFri, 20 Oct 2017 10am



Procedură reluată pentru achiziția de indicatoare. Poliția cere amplasarea lor de urgență!

Indicatoarele rutiere care ar fi trebuit amplasate în această perioadă în mai multe zone din municipiu, vor fi achiziționate de Primărie printr-o altă procedură. Șeful Poliției Locale și reprezentantul Biroului Rutier au insistat în cadrul comisiei de organizare a circulației să fie urgentată achiziția.

 

Viceprimarul Gabriela Nedelcu a informat ieri membrii comisiei despre faptul că procedura de achiziție a indicatoarelor a fost reluată. Asta deoarece societatea care a câștigat inițial licitația nu a onorat comanda.”A trebuit să reluăm procedura de achiziție a indicatoarelor deoarece firma cu care am încheiat contractul nu a onorat prima comandă pe care am lansat-o. Totul s-a desfășurat prin licitație conform prevederilor legale”, a declarat Gabriela Nedelcu, viceprimarul municipiului Pașcani.

Cele mai importante zone din municipiu unde aceste indicatoare vor fi amplasate sunt unitățile de învățământ din municipiu și cele din suburbii.”Atragem atenția asupra pericolelor de la trecerile de pietoni, cum ar fi cele de la Școala Iordache Cantacuzino, Liceul Teoretic Miron Costin și CF Unirea. De asemnea și în suburbii lipsesc”, a spus Vasile Avasiloaei, șeful Poliției Locale.

De asemenea și la trecerile de pietoni, mai ales la cele din zona centrală, vor fi amplasate indicatoare care vor interzice parcarea pe o rază de 50 de metri, înainte și după acestea. 

Comments   

 
mimi
+8 # da vezi sa numimi 2017-09-21 15:00
considerand ca locurile de parcare lipsesc ar trebui amplasate la 25 de metri de intersectie si treceri de pietoni altfel nu le va respecta nimeni
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.