Deși stă să cadă, coșul de evacuare a gazelor de la CT 11 nu este o prioritate pentru autoritățile publice locale.
Conducerea RAGCL Pașcani a comandat o expertiză tehnică a construcției, iar specialiștii au stabilit că este necesară demolarea. Cu toate acestea, edilul local a declarat că mai vrea o expertiză tehnică, după care va lua o decizie.
Pe zi ce trece, câte o bucată din tencuiala coșului se desprinde, punând în pericol viața oamenilor. Nici până la acest moment nu s-a făcut nimic concret cu o construcție care ar provoca mari pagube, dacă s-ar prăbuși.
”Trebuie să vedem cum anume vom reuși să facem. Noi avem multe programate ca și investiții anul acesta. Dar nu avem bani pentru toate. În urma expertizei trebuie să demolăm coșul de evacuare”, a spus Gelu Nedelcu, directorul RAGCL Pașcani, în ședința comisiei economic din cadrul Consiliului Local.
Coșul de evacuare a gazelor a fost construit în anul 1997, odată cu modernizarea sistemului de termoficare. Acesta a început să se degradeze încă de anul trecut. Cetățenii municipiului au reclamat, în dese rânduri, această problemă, panicați de faptul că cineva ar putea avea de suferit dacă vor cădea bucăți de cărămidă.