19102019Sat
Last updateSun, 20 Oct 2019 7pm



Consilierul Sorin Olariu a vrut să verifice contractele de închiriere de la Zilele municipiului Pașcani! Autoritățile locale l-au împiedicat!

Sorin Olariu, consilier local din partea PMP, a dorit în această dimineață să verifice dacă suprafețele ocupate de comercianții veniți la Zilele municipiului Pașcani coincid cu cele din contractele de închiriere.

 

Consilierul, care face parte din comisia de organizare a acestui eveniment, a solicitat sprijinul Poliției Locale pentru această acțiune de verificare, însă intenția sa nu s-a putut pune în aplicare din cauza edililor ce conduc Primăria.

Asta deoarece contractele de închiriere se aflau la Compartimentul de Patrimoniu, iar funcționarii au refuzat să le pună la dispoziția consilierului local, motivând că nu au acordul conducerii Primăriei.

„Am dorit să verific dacă informațiile care mi-au parvenit sunt adevărate. Mai mulți comercianți mi s-au plâns că cei de la Primărie au încasat sume mai mari decât cele prevăzute în contract, iar diferența au pus-o în buzunar. Din păcate nu am avut cum să fac acțiunea de verificare, deoarece contractele de închiriere nu mi-au fost puse la dispoziție, accesul la ele fiindu-mi blocat de conducerea Primăriei” a declarat Sorin Olariu.

Loading...
Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.