19102019Sat
Last updateSun, 20 Oct 2019 7pm



Lovitură pentru ApaVital la nivel județean: PMP a blocat majorarea prețului apei. Proiectul a fost amânat

În şedinţa de Consiliu Judeţean (CJ) de astăzi s-a propus majorarea tarifului la apă potabilă şi a tarifului la canalizare/epurare practicat de către ApaVital SA. PMP Iaşi, prin liderul consilierilor judeţeni, Alin Aivanoaei, anunţă că nu susţine acest proiect în condiţiile în care vorbim despre o societate comercială care deţine monopol în judeţ şi care a înregistrat, la preţul practicat astăzi, un profit brut de peste 15 milioane lei, respectiv 3,2 milioane Euro.

 

 

Reprezentanţii PMP doresc să atragă atenţia asupra faptului că majorarea tarifului din justificarea implementării unor investiţii în reţeaua de apă şi canalizare nu este o soluție viabilă. O astfel de companie, una dintre cele mai profitabile din judeţul nostru, trebuie să-şi demonstreze managementul performant şi să nu împovăreze populaţia, alegând calea cea mai uşoară. “Personal, m-am abţinut ieri la vot ȋn comisiile reunite, iar astăzi voi acorda un vot împotriva acestei propuneri, în condiţiile în care  Apavital SA are la dispoziţie un profit brut de 3,2 milioane Euro, care trebuie reinvestit. Pentru o astfel de societate, care a încheiat anul financiar cu brio, nu există nicio piedică în accesarea de fonduri europene, guvernamentale sau credite, fiind eligibilă din punct de vedere economic. Nu înţeleg de ce este necesară o astfel de decizie atunci când la preţul practicat astăzi, ApaVital deja înregistrează un profit semnificativ. Pentru ce să scoatem mai mulţi bani din buzunarele ieşenilor când avem soluții alternative cu privire la strategiile de investiții ȋn infrastructura județului Iaşi. În consecinţă, nu sunt de acord cu propunerea de majorare a tarifului”, a explicat Alin Aivanoaei, liderul de grup al consilierilor judeţeni a PMP Iaşi.

PMP subliniază faptul că este de acord cu extinderea reţelei de apă şi canal, dar nu alegând soluția cea mai ieftină, crescând tarifele la apă şi canal. Judeţul Iaşi are nevoie de o astfel de investiţie, dar prin stabilirea unor strategii folosind resurse alternative, fără a se lua în calcul o propunere care afectează sute de mii de ieşeni. Extinderea investițiilor ApaVital ȋn județ punând la plată populația Municipiului Iaşi este un efort care nu se justifică.

 

Proiectul aflat pe masa aleșilor județeni a fost amânat pentru discuții și analize.  

Loading...

Comments   

 
1
+6 # de ce oare?1 2017-05-17 16:27
de ce vrea apa vital sa majoreze tariful in contextul in care deja inregistreaza un tarif gras?
oare pentru ca managementul are pe langa salariile frumusele si o cota la repartizarea profitului prin indicatorii de performanta...? ca sa ne intelegem: noi (cetatenii din iasi) ne votam ALESII, care se gandesc sa se aasocieze si predau un anumit serviciu unui operator. care trebuie sa lucreze in folosul noastru.dar cine este APA VITAL? o firma detinuta de ... de cine? simplu. hai sa vedem pe site.
http://www.apavital.ro/adunarea_generala_a_ac%c8%9bionarilor-1757-ro.html

surpriza...pagina nu este functionala...b ai ce chestie...
dar cine conduce acest colos...? domnul toma ion...hopa pe site e declaratie de avere. culmea merge. e din 2012...recenta. ce aflam...ca director general castiga vreo 4000 lei pe luna...sotia... tot la apa vital...la atelier proiectare...si ce sa vezi....are salariul mai mare ca sotul...care e director general...bai ce chestie.
in concluzie...oar e noi suntem tampiti? oare aia care ne reprezinta sunt tampiti? oare aia care ne iau de tampiti sunt tampiti? oare cand se termina cu toate idioteniile astea???
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Bubulache
+5 # RE: Lovitură pentru ApaVital la nivel județean: PMP a blocat majorarea prețului apei. Proiectul a fost amânatBubulache 2017-05-17 16:50
La Pascani cand au venit Apavital pretul era de sub 5 lei/m. Acum este 6,3 lei si vor sa-l duca mai sus cu 0.8 lei la prosteala adica luna asta cu 0,4 lei si din vara sa ajunga la 7,5 lei/m ! Au crescut presiunea ca sa "prosteasca"apo metrele si in primavara asta au plesnit conductele principale prin centru orasului ! Sunt la furat si de aceea au si salariile astea uriase ca sa nu mai spunem de prime si ce se mai dau de parca au absolvit la Oxford ! Pe la Pascani au procese IN DERULARE si ilegalitati impreuna cu Primaria !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
GV
-6 # RE: Lovitură pentru ApaVital la nivel județean: PMP a blocat majorarea prețului apei. Proiectul a fost amânatGV 2017-05-17 19:59
Quoting Bubulache:
La Pascani cand au venit Apavital pretul era de sub 5 lei/m. Acum este 6,3 lei si vor sa-l duca mai sus cu 0.8 lei la prosteala adica luna asta cu 0,4 lei si din vara sa ajunga la 7,5 lei/m!

Stimate domn, facand asemenea afirmatii desconsiderati si jigniti inteligenta pascanenilor. Nu aveti nici un fel de informatii verificate, dar puneti numere si preturi din imaginatie. Cum ziceam, ii jigniti pe pascaneni, considerandu-i si neinformati si prosti. Nenorocirea dvs. este ca dat fiind scandalul acesta fara sfarsit, pascanenii sunt printre cei mai informati romani cu privire la legislatia apei.

O sa va corectez scurt si cat se poate de precis.
1. La venirea ApaVital in Pascani pretul apei la PSA era 5,35 lei.
2. Azi pretul practicat de ApaVital este de 6,29 lei/mc
3. Dupa 1 iunie pretul apei va creste la 6,72 lei
4. Pretul apei in aria de operare a ApaVital nu mai poate creste cel putin 1 an. In plus, nu exista motive de crestere a acestuia, iar orice crestere trebuie aprobata de ANRSC, dupa o analiza care dureaza si aceasta cam un an.
5. Nici macar la PSA PRETUL REAL AL APEI NU A FOST DE 7,5 LEI, ci doar de 7,23 lei, considerand aceiasi consumatori si la PSA si la ApaVital
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.