RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Interdentis a câștigat definitiv procesul cu Primăria municipiului Pașcani! „Datoria” de zeci de milioane de lei a fost anulată de instanță!

Interdentis, compania cu profil medical a familiei lui Grigore Crăciunescu, fostul edil al municipiului Pașcani, a câștigat, printr-o hotărâre irevocabilă, procesul intentat Primăriei, în care a contestat o așa zisă datorie, a cărei valoare era la un moment dat 2,7 de milioane de lei.

 

  

Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ieri, 10 iulie. Magistrații au menținut hotărârea Curții de Apel Suceava care au dat dreptate societății Interdentis, după ce aceasta a fost atacată cu recurs de primarul Dumitru Pantazi.

Conflictul juridic provine din anul 2007, atunci când Primăria condusă de primarul Neculai Rățoi, în data de 17 decembrie, cu doar 6 luni înaintea alegerilor locale a emis către Interdentis o decizie de impunere pentru suma de 1.225.000 lei. În actul administrativ se acuza că societatea ar fi ocupat abuziv 112 mp. În anul 2010, această sumă ajunsese, din cauza penalităților, la 2,7 milioane de lei.

La acea vreme, Crăciunescu a transmis o scrisoare deschisă către primarul Neculai Rățoi prin care atrăgea atenția opiniei publice că este victima unui abuz politic, generat de faptul că-și anunțase intenția de a candida pentru funcția de primar la alegerile din iunie 2008. Scrutinul a fost, însă, în ciuda acestor șicane, câștigat de liberal în defavoarea lui Dumitru Pantazi, viceprimar la acea vreme.

Procesul a început în urmă cu nouă ani la Curtea de Apel Iași și are un istoric zbuciumat. În primă fază, Primăria a fost cea care a câștigat, iar la recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost retrimisă spre rejudecare.

O nouă instanță, cea din Suceava, de această dată, a decis în 2015, că Interdentis are dreptate și că nu datorează niciun ban la bugetul local. Și această decizie a fost casată de magistrații Curții Supreme care au decis ca dosarul să fie din nou rejudecat pe fond, invocându-se lipsa unei ștampile de la OCPI pe o expertiză topografică.

Dosarul a fost din nou rejudecat pe fond, iar Interdentis a câștigat din nou, iar ieri s-a decis definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție că Primăria municipiului Pașcani a întocmit în mod nelegal mai multe decizii și acte de constatare. Acestea au fost anulate, iar acum municipalitatea trebuie să achite către Interdentis suma de 20.366 de lei.

Related posts

Parlamentul a aprobat „DNA-ul pădurilor”. Proiectul a fost votat de toate partidele, cu excepția UDMR

Redacția

Proiectantul de la piața vale a notificat Primăria că va reface documentația, astfel încât modernizarea să poată fi realizată

Răzvan Grecu

A intrat în vigoarea hotărârea Consiliului Local care acordă ajutor financiar celor care vor să-și monteze centrale termice! Ultimele modificări au fost publicate (DOC)

Răzvan Grecu
Încarcă...