Primarul a respins solicitarea pășcănenilor de schimbare a orei de desfășurare a dezbaterii publice programată marți, 4 noiembrie, de la 15.00!

Reprezentanții administrație locale au refuzat cererea societății civile de a schimba ora la care este programată dezbaterea publică a proiectelor inițiate de pășcăneni împotriva ApaVital.

 

Ion Moțatu a cerut încă de la începutul săptămânii ca această dezbatere să aibă loc de la ora 17.00, astfel încât cetățenii interesați care lucrează în timpul zilei să poată participa și ei. Deși demersul era în interesul unei dezbateri cât mai ample, care să acopere toate categoriile de cetățeni din municipiu, Dumitru Pantazi i-a transmis astăzi petentului, prin intermediul viceprimarului Vasile Axinte, că cererea sa nu a fost aprobată.

Citește și:

Astfel, marți, 4 noiembrie, de la ora 15.00 la sala multifuncțională din cadrul Primăriei municipiului Pașcani va avea loc dezbaterea publică a celor două proiecte de hotărâre inițiate de societatea civilă: ieșirea municipiului din ARSACIS și denunțarea contractului de delegare a serviciilor de apă-canal către ApaVital.

Cei care vor să se înscrie la cuvânt trebuie să știe că o pot face până la data începerii acestei dezbateri la Ghișeul Unic al Primăriei. Ei vor avea 5 minute la dispoziție pentru a-și expune opiniile față de cele două proiecte de hotărâre.